Week-end bogat în cultură pentru contănțeni. Să ne bucurăm de Ileana Ploscaru într-o nouă premieră!

595
Week-end bogat în cultură pentru contănțeni. Să ne bucurăm de Ileana Ploscaru  într-o nouă premieră! - fondsanebucuramsursaflorincaluga-1484930347.jpg

Articole de la același autor

Recentele pierderi pe care le-a suferit cultura constănțeană ar trebui să ne facă și mai atenți la valorile pe care încă le avem alături de noi și să le prețuim mult, astăzi și acum, cât ne mai bucură sufletul, răsplătindu-le cu aplauzele noastre sincere.

Este și cazul doamnei scenei constănțene, Ileana Ploscaru, de a cărei prestație ne vom putea bucura în acest week-end într-un adevărat maraton, cu prilejul premierei "Bătrâna și hoțul". Piesa va avea trei reprezentații: vineri, 20 ia-nuarie, de la ora 19, avanpremiera, iar sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 19, va avea loc premiera. Duminică, 22 ianuarie, de la ora 19, este programat al treilea spectacol.

Alături de Ileana Ploscaru se va afla mai tânărul său discipol Dan Cojocaru, se-condați de Alina Manțu și Alexandru Medveghi.

Regizorul Iulian Enache mărturisea că prin montarea acestei piese vrea să-și conducă publicul spre o meditație asupra artei și artiștilor: "Nu poți opri prezentul și de aceea în fiecare zi trebuie să renunțăm la trecut… și, pentru că nu-l putem opri, încercăm să-l recreăm. Omul, al cărui trecut «este deja pe cale de dispariție», este emoționat, în adâncul său, de cuvinte ca «renaștere» și «revoltă». Veșnicia artei este, în aparență, soluția optimă. Este, cu siguranță, salvarea celor incluși sau vizați de opera respectivă. Ce ne facem cu ceilalți… cu cei ce se visează artiști sau se pretind posesori de talent și ne invadează cu forța, pe toate canalele de comunicare, prezentul?".

Pentru melomani - "O Sole Mio" și "Flautul fermecat"

În timp ce trupa de balet "Oleg Danovski" va încânta publicul din localitatea Otopeni cu superbul spectacol "Crăiasa Zăpezii", acasă, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 18,30, este programat un încântător periplu prin muzica altor meleaguri, purtând titlul "O Sole Mio". Își vor da concursul soliștii Smaranda Drăghici, Daniela Vlădescu, Lucia Mihalache, Stela Sîrbu, Silvia Simionescu, Raluca Daraban, Gabriela Dobre, Răzvan Săraru, Doru Iftene, Bogdan Ocheșel, Constantin Acsinte, Laurențiu Severin.

Duminică, 22 ianuarie, alți soliști, aceeași scenă și aceeași oră 18,30, la care este programată opera în două acte "Flautul fermecat", de Mozart. Soliști: Doru Iftene, Marius Eftimie, Laura Eftimie, Smaranda Drăghici, Constantin Acsinte, Silvia Simionescu, Mihaela Ionescu, Stela Sîrbu, Lucia Mihalache, Maria Cerrnat, Magda Marcu, Gabriela Dobre, Anton Zidaru, Cătălina Posto-lache, Iulia Stănei, Elena Păunescu, Laurențiu Severin, Bogdan Ocheșel, Andrei Baican, Iulian Bratu, Adrian Bădilă, Mădălin Baldău, Cristian Par-mac, Petre Bulgaru. Dirijor: Radu Ciorei.

v v v

La Teatrul pentru copii și tineret "Căluțul de mare", duminică, 22 ianuarie, de la ora 11, se va juca spectacolul "Capra cu trei iezi".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Ianuarie 2017
Stire din Cultură-Educație : "Crăiasa Zăpezii",  un balet ca un basm
Pagina a fost generata in 0.3569 secunde