Mai multe ştiri online:

Vreți să vedeți un spectacol bun? „Șobolanul rege” vă așteaptă la Teatrul de Stat

Ştire online publicată Sâmbătă, 04 Mai 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Spectatorii constănțeni se pot delecta în acest weekend, de la ora 19.00, la Teatrul de Stat (TSC), cu două piese de excepție. Prima dintre acestea poate fi vizionată, sâmbătă, 4 mai, când pe scenă se va juca „Șobolanul rege”, după textul dramaturgului Matei Vișniec, 
spectacolul fiind montat de regizorul Radu Dinulescu. 




Astfel, timp de două ore, scena va deveni locul în care lumea nebună a jurnalismului senzaționalist se va dezlănțui în fața publicului.
Din distribuție fac parte: Iulian Enache, Remus Archip, Maria Lupu, Marian Adochiței, Mihai Sorin Vasilescu, Andrei Cantaragiu, Adi Dumitrescu, Mirela Pană, Georgiana Mazilescu, Ana-Maria Ștefan.
Într-un loc din Balcani se războiesc cu gloanțe și sânge, două tabere care fraternizează în fiecare seară, în fața televizorului, își vând arme și muniție una alteia și ar face orice pentru mediatizarea conflictului lor. De fapt, nici măcar nu sunt două tabere, căci beligeranții se luptă, la nivel profund, cu ei înșiși, încercând să-și facă mizeria cunoscută lumii, să apară la televizor. Este o lume urâtă și nebună, a cărei interfață cu publicul o reprezintă jurnalistul (interpretat de Iulian Enache). Obiectivul său devine, pe parcurs, câștigarea coroanei de rege al audienței, a primului loc în jurnalele de știri. La final, toți își dau seama că alianța cu șobolănimea, comunitate metaforă a comunismului, văzută ca o salvare din mizeria ce ne îngroapă, este fatală pentru umanitate.
Cel de-al doilea spectacol al acestui sfârșit de săptămână este „Nunta lui Figaro”. 
Reprezentanții TSC spun că piesele din seria „Figaro” ale dramaturgului francez Pierre Beaumarchais mai cuprind „Bărbierul din Sevilla” și „Mama vinovată”, toate fiind cenzurate, la vremea când au fost scrise, adică la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de regele Ludovic al XVI-lea, care nu gusta satira la adresa aristocrației franceze. 
Totuși, când ele au primit aprobarea de a fi jucate, s-au bucurat de un mare succes chiar și în rândul aristocraților.  În „Nunta lui Figaro” care va avea loc în orașul de la malul mării vor urca pe scenă Tani Ștefu, care joacă rolul descurcărețului Figaro, iar Bogdan Caragea este contele Almaviva. 
Dincolo de confruntarea dintre cele două personaje aflate în prim plan, spectatorii îi vor putea aplauda pe Luiza Sarivan, Luiza Martinescu, Cristina Oprean, Lana Moscaliuc, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Laura Crăciun, Mircea Dumitru Siromașenco, Dan Cojocaru, Alexandru Iacov și Daniela Ivanciu, urmărind cu sufletul la gură răsturnările de situație din această comedie spumoasă. 
Regia este semnată de Cristian Ioan, iar scenografia, de Gabriela Nicolaescu.
Doritorii își pot achiziționa biletele de la sediul instituției de cultură sau direct de pe platforma online www.mystage.ro. Prețul unui bilet este de 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenți, pensionari).


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8928 secunde