VOR AJUNGE ÎN STRADĂ! Licitație CU SCANDAL la căminul Liceului "C.A. Rosetti"

1626
13

Articole de la același autor

În căminul Liceului Tehnologic "C.A. Rosetti" din Constanța au locuit, în cele 32 de camere de la parter și etajul I, câteva zeci de suflete, unele dintre ele cu o vechime de șapte sau opt ani de ședere, în baza unui contract semnat cu RAEDPP. Din nefericire, o hotărâre a Consiliului Local Municipal Constanța, purtând nr. 340, scoate la licitație camerele, la prețuri majorate, evident, față de cei 105 lei de până acum, fapt ce le-a tulburat tihna cea de zi cu zi, mulți fiind puși în situația de a-și căuta o altă destinație. 

Astăzi, la ora 17, la căminul liceului, va avea loc licitația la care acești foști chiriași au dreptul să participe numai dacă nu sunt în litigiu cu unitatea de învățământ. Adică să aibă plătite la zi datoriile la utilități, pe lângă cele de chirie. Dar și pentru care trebuia să întocmească un dosar care cuprinde un cazier și o fișă fiscală, precum și garanția a trei chirii lunare în avans.

"Sub semnul unui dublu abuz"

Pe adresa redacției, am primit o scrisoare prin care ni se semnala faptul că vor ajunge în stradă zeci de suflete: "Stimată redacție, în numele unui grup de locatari (chiriași) ai căminului Liceului Tehnologic «C.A. Rosetti» Constanța, b-dul 1 Mai nr. 44, vă aducem la cunoștință, vă sesizăm și vă rugăm să interveniți, cu forța pe care presa trebuie să o aibă într-o societate democratică, asupra unui abuz referitor la evacuarea chiriașilor în urma unei licitații. Licitația organizată de conducerea Liceului Tehnologic «C.A. Rosetti», și nu de Primăria Municipiului Constanța, după știința noastră (întrucât nu am primit un anunț pentru fiecare locatar, ci numai printr-un afiș pe perete semnat de directoare și ștampilat cu ștampila liceului!), căminul fiind sub jurisdicția Consiliului Municipal Constanța, considerăm că este sub semnul unui dublu abuz: anunțarea cu mai puțin de 30 de zile (practic o săptămână, săptămână în care mulți locatari erau plecați la familiile de origine pentru sărbătorirea sfintelor sărbători de Paști!), organizarea licitației fără acordul Consiliului Municipal sau dacă aceasta există - ne referim la hotărârea vis-a-vis de spațiile locative - este doar evocată fără să personalizeze căminul Liceului Tehnologic «C.A. Rosetti». Aproape 100 de persoane (40 de camere, din care destul de multe cu copii ce locuiesc împreună cu părinții lor!) sunt puse astfel în situația de a fi evacuate a două zi după licitație dacă nu au apucat să se înscrie sau dacă nu au avut posibilitatea fizică și materială să o facă, în termenul de doar o săptămână".

"Nu o să plece nimeni în stradă!"

Aflată în mijlocul unei situații care nu stă în atribuțiunile unui director de unitate de învățământ, prof. Elvira Nica, în calitate de director al liceului care administrează căminul, a explicat cum s-a ajuns aici. În urma HCLM 340/2012, întrucât contractele cu RAEDPP au expirat, s-a dispus evaluarea locuințelor de către ANVR și s-a anunțat apoi, pe 24 aprilie, într-un ziar național, licitația de închiriere. "I-am văzut că sunt nepăsători și că nu au niciun gând să-și achite restanțele de peste 200 milioane lei vechi, am decis să-i chem pe fiecare în parte și să discut cu ei. Dumnealor au avut contract cu RAEDPP până pe 28 decembrie 2012, care a mai fost prelungit printr-un act adițional până la organizarea licitației. Noi avem 40 de camere, din care 10 au fost părăsite de cei care și-au găsit pe piața imobiliară condiții mai bune. Este adevărat că unii au lăsat pe ultima sută de metri, din cauza sărbătorilor, această licitație, dar șase dintre ei au reușit să-și facă dosarele. 18 camere sunt cu restanțe, repre-zentând 21 de persoane. Avem câțiva care au mers la locuințe sociale și noi i-am sprijinit chiar cu adrese către Consiliul Local. Dintre cei cu restanțe, sunt și cazuri sociale, bolnavi, cu pensii foarte mici și care vor trebui ajutați într-un fel. Nu o să plece nimeni în stradă. Acestora le vom face o notificare de evacuare și cu aceasta vor avea prioritate la o locuință socială în cartierul «Henri Coandă». Din păcate, sunt unii, chiar și profesori, cu peste 2.000 lei restanță, dar și cu salarii de 2.000 lei. Cu toate că i-am notificat din luna martie, nu au plătit nimic. Eu trebuie să fac plata utilităților, și pentru școală și pentru cămin, din același buget, calculat per elev. Iar eu, între a administra cămin și unitate de învățământ, pe mine mă interesează cea din urmă. Nimeni nu dă afară pe nimeni și avem sprijinul Consiliului Local. Dar nici atitudinea unora care au fugit într-o noapte și școala a trebuit să le suporte datoriile nu este corectă", a declarat Elvira Nica.

În final, directorul liceului a mai adăugat că, în baza art. 1038, din noul Cod de procedură civilă, cei care nu mai au dreptul să locuiască în acest cămin vor avea la dispoziție cinci zile, în baza unei notificări prealabile, să evacueze locuința.

Ieri, la ora documentării noastre, familia Giurgescu deja aduna bagajul către o altă destinație. Întrebat dacă au datorii la cămin și nu au putut să se înscrie la licitație, capul de familie ne-a răspuns că nu din această cauză, ci pentru că nu mai pot susține cheltuielile ca urmare a dublării chiriei. O altă locatară, Nebi Aiserin, ne declara că nu are restanțe la întreținere, dar îi este imposibil să depună garanția aceea în avans. "Eu mai sper că, dacă voi obține ordinul de evacuare, să găsesc o locuință socială în cartierul «Henri Coandă»". 

Având în vedere că la acest liceu învață 140 de elevi care sunt nevoiți să facă zilnic navetă, poate că astfel se va găsi o soluție și pentru câțiva dintre ei.

Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Mistral
10 mai 2013
Incompetenta manageriala

Alo , Raducu ? Ai vazut ce patesti daca numesti nulitati pedeliste ,la conducerea scolilor ? Nu poti sa -ti faci concediu, ca te suna presa ! Nica Elvira se crede pe vremea javrei de Buhaiev , cand executa oameni nevinovati ! Proasta asta de Nica , habar nu are de ce inseamna gestionarea conflictelor . O oportunista infecta !

gigi
10 mai 2013

Unde e Nica e si scandal. Obisnuiti-va cu lucrul asta. Caci fiinta asta malefica nu se va opri aici, o sa vedeti.

menmoiselu
10 mai 2013
elementar, draga Watson

Nica nu se lasa pana nu distruge tot ce atinge. Tot se ocupa ea numai cu reclamatii si calca pe cadavre pentru a-si atinge visul de a ocupa un birou de director, acum o reclama altii. O doare in plica moale a cotului, se lauda peste tot ca e colega de facultate cu Raducu, deci face ce vrea masa ei musculara. Pardon, muschiulara.

alina georghe
10 mai 2013
licitatie.....

Nica e si mincinoasa.

nicola
10 mai 2013
licitatie.....

Dar ceicare au plecat si nu au platit zeci de milioane? De ce nu spune dna. NICA ca nu stie sa manegerieze Liceul?

Cetatean
10 mai 2013
intrebari...

Care este destinatia caminului unui liceu? Sa cazeze locatari sau elevii liceului care se chinuie si fac naveta? Care sunt atributiile unui director al unei unitati de invatamant? Sa coordoneze procesul de invatamant si locul de desfasurare al acestuia sau sa administreze camine cu locatari, altii decat elevi de liceu? In ce tara traim!!!!!!!!!

James BagaBond
10 mai 2013
Ca pe mosie

Probabil ca directoarea crede ca e ca pe mosia ei si hotaraste tot. Ca si noi acasa in bucatarie facem ce ne taie prin cap, inclusiv placinta de peste. Are dreptate acela sau aceea cu managementul conflictelor, e cam 0 doamna. Dar care e directoarea din pozele alea? Ca nu prea are nici un personaj din poze fata de asa ceva. Unde le gaseste generalul?

vera
10 mai 2013
nu ma mira

aceasta infecta care a demis zeci de directori la ordine portocalii a ajuns directoare doar pentru ca e de specialitatea "bate mingea" ca si incompetentul cu nume de bebe ajuns general! ea si buhaev! ce nume de trista amintire!promovate de3 cea care s-a dat la fund dupa ce si-a facut mendrele-paloma pasarica!

Profesor
11 mai 2013
Trist dar adevarat

Daca toti cei care au scris comentarii sunt profesori este foarte trist. daca sunt directori este si mai trist...Ce sa invete elevii de la voi? Aveti un limbaj de maidan, de periferie. Mai uitati-va in oglinda, stimati profesori sau directori . aveti sufletul negru de rautate si invidie. nu cred ca exista un inspector general despre care sa nu fi scris urat , sa nu jigniti.

Locatar
12 mai 2013
Chirias

Fiti corecti directoarea asta va invatat pe toti ce trebuie sa faceti. Ce mai vreti sa va plateasca facturile?

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2842 secunde