Luna viitoare, la Casa de Cultură din Constanța

Vom "pluti" pe ritmuri vieneze

435
Prezența Orchestrei vieneze pe litoral - o ocazie unică și un prilej de bucurie pentru constănțeni, spune Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură din Constanța, despre concertul de mare anvergură programat luna viitoare.

"Această ocazie este unică, așa ceva nu poți vedea decât la Viena. Este un spectacol de mare cinste și onoare pentru pragul culturii constănțene", a declarat Gheorghe Ungureanu, despre evenimentul ce va avea în prim plan Orchestra vieneză.

Biletele au fost puse în vânzare, iar la momentul actual, s-au vândut deja jumătate dintre ele. Directorul Casei de Cultură îi îndeamnă pe constănțeni să se grăbească, deoarece "vom juca cu casa închisă. Din cele 700 de bilete, s-au vândut deja jumătate, iar până la finele acestei luni, cu siguranță nu va mai rămâne niciun bilet. Reprezentația pe care ne-o va oferi Orchestra ne va umple inima de bucurie și ne va face să plutim în ritmuri vieneze… însă în Constanța", a adăugat Ungureanu.

v v v

Vienna Classic Christmas promite că ne va face să trăim un Crăciun de poveste, plin de rafinament, măiestrie și distincție, totul fiind posibil cu ajutorul lui Peter Guth și Strauss Festival Orchestra din Viena.

Concertul susținut de Strauss Festival Orchestra Vienna, sub bagheta dirijorului Peter Guth, este în concordanță perfectă cu multitudinea de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă. Recunoscuți pe plan internațional pentru virtuozitatea și măiestria lor, câștigând deopotrivă admirația publicului și a criticilor, artiștii sunt considerați ambasadorii Vienei, capitala mondială a muzicii clasice.

Orchestra Strauss Festival vine, în această iarnă, pentru al treilea an consecutiv în România și, ca de fiecare dată, spectacolele au avut loc cu casa închisă.

Sub bagheta fermecată a dirijorului Peter Guth, se scrie o poveste magică, vieneză, pe care o pot trăi toți constănțenii, pe 17 decembrie, la Casa de Cultură: Vienna Classic Christmas.

Spectacolul pe care îl oferă orchestra este unul total, care satisface atât auditivul, cât și vizualul, dar mai ales emoționalul: orchestra dirijată de Peter Guth este însoțită de celebra soprană Monika Mosser și de corpul de balet al Orchestrei Strauss Festival.

Programul muzical este divers, cuprinzând valsuri, marșuri și polci și, desigur, o colecție specială dedicată Crăciunului. Spectacolul Vienna Classic Christmas deschide inimile cu emoție, căldură, romantism și pasiune, prezentând o colecție din cei mai faimoși compozitori vienezi: Johann Strauss, Franz Lehar, Emmerich Kalman și Robert Stolz.

Concertul se încheie cu popularul Marș al lui Radetzky, de Johann Strauss - tatăl. Este un spectacol rafinat, dar în același timp accesibil, potrivit tuturor vârstelor, care îndepli-nește cele mai exigente doleanțe ale melomanilor și dezvoltă emoții nebănuite în rândul necunoscătorilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 03 Noiembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Concert  Partizan  în Pulse
Pagina a fost generata in 0.735 secunde