€ 4.734
£ 5.2448
$ 4.2129

Mai multe ştiri online:

Violența în școli. "Opriți hărțuirea sau desființați recreațiile!"

Ştire online publicată Joi, 05 Aprilie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Timp de două săptămâni, elevii Liceului Teoretic „Callatis“ din Mangalia au participat la campania „Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile!“, pregătită de organizația Salvați Copiii - filiala Constanța, cu scopul de a preveni hărțuirea în școli.

Șase eleve voluntare, instruite în cadrul Întâlnirii Anuale a Voluntarilor din Salvați Copiii România și totodată liceene ale unității școlare gazdă au realizat sesiuni de informare la nivelul claselor de elevi din ciclul primar și gimnazial, campania fiind coordonată de profesor psiholog Carmen Silvia Andrei.

Peste 600 de elevi din 20 de clase au participat activ la dialogul cu voluntarii, înțelegând consecințele negative ale bullying-ului asupra tuturor copiilor, victime sau agresori și identificând soluții inteligente pentru a preveni această formă de violență.

v v v

Bullying-ul sau hărțuirea, umilirea repetată și intenționată sunt fenomene care își pun amprenta asupra sănătății emoționale și sociale a tuturor copiilor, victime sau agresori. Pe termen lung, acești copii vor dezvolta mecanisme de inadecvare socială, fie că vorbim despre comportamente de abuz și putere, în cazul agresorului, fie despre un comportament de izolare socială, în cazul copilului-victimă. Mai mult, nici copiii care sunt martori nu au parte de un mediu școlar sănătos, ei simțindu-se fie complici, fie intimidați și amenințați de comportamentele de bullying ale colegilor lor. Acești copii vor înțelege că relațiile interumane se construiesc pe o ierarhie a puterii în care abuzul este apanajul celui puternic.

În 10 minute, un copil poate să își piardă încrederea în sine și în ceilalți, iar consecințele pe termen lung asupra dezvoltării emoționale și integrării sociale să fie extrem de grave. Sunt cele 10 minute de pauză, în care unu din patru copii din școlile românești este victimă a bullying-ului, în mod repetat, conform unui studiu întocmit de Salvați Copiii în anul 2016. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.9015 secunde