Pe scena Festivalului Muzicii și Dansului de la Constanța

Versiune insolită a baletului "Lacul Lebedelor"

1134
Versiune insolită a baletului

Surpriza pe care organizatorii Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului au propus-o publicului meloman la cea de-a XXXVII-a ediție, a fost aducerea pe scena Teatrului Național de Operă și Balet (TNOB) "Oleg Danovski" a nu mai puțin de trei premiere, aparținând unor genuri distincte. Acest lucru s-a dovedit a fi o provocare de proporții atât pentru organizatori, cât și pentru artiști, care nu au făcut deloc rabat de la efort pentru a putea oferi publicului cele mai bune titluri pe care le are în repertoriu Teatrul Național de Operă și Balet, în cea mai calitativă formă cu putință.
Primul eveniment a fost marcat de comedia del canto "Don Pasquale", de Gaetano Donizetti, premiera care a și inaugurat ediția de anul acesta a festivalului.
Sâmbătă seara, sala TNOB s-a dovedit cu adevărat neîncăpătoare la punerea în scenă a premierei spectacolului de balet "Lacul Lebedelor", de Piotr Ilici Ceaikovski, în regia maestrului coregraf Mihai Babușka.

Următoarea punere în scenă, cu ai noștri cap de afiș
Deși compoziția "Lacul Lebedelor" este departe de a fi străină publicului, maestrul Babușka a venit cu idei inovatoare pentru montarea în scenă a unei versiuni noi a capodoperei ceaikovskiene și de a-i imprima acesteia noi valențe dinamice din punct de vedere coregrafic și scenografic. "Este vorba despre o variantă inedită, o versiune specială, ce se bucură de o coregrafie excepțională", așa cum o afirmă chiar organizatorii.
Cu toate că în distribuție s-au regăsit și nume ale excepționalilor balerini ai teatrului liric constănțean, dintre care amintim numai câțiva: Horațiu Cherecheș, Aliss Tarcea sau Irina Ganea Mihaiu, din rațiuni ce țin de marketing, coregraful spectacolului a dorit ca, la premieră, rolurile principale (Odette și prințul Siegfried) să fie atribuite prim balerinilor Adina Tudor și Ovidiu Matei Iancu de la Teatrul Național de Operă din București. "Având în vedere că este un festival internațional, noi mereu am încercat să aducem și să promovăm artiști din afară. Maestrul Babușka a dorit ca prima punere în scenă a acestui spectacol să fie făcută cu artiști din București, pentru a oferi publicului și alți balerini decât cei de la Constanța. S-a considerat că cei din afară sunt mai interesanți pentru pu-blic și s-a dorit a fi ceva cât se poate de calitativ. Alegerea prim balerinilor bucureșteni a reprezentat strict o strategie destinată satisfacerii gusturilor publicului", după spusele directorului TNOB "Oleg Danovski", Daniela Vlădescu. De asemenea, directorul teatrului constănțean afirmă că nu este exclus ca, în luna februarie, când va avea loc cea de-a doua punere în scenă a acestei versiuni insolite a baletului "Lacul Lebedelor", în rolurile principale să-i regăsim pe prim soliștii teatrului de balet de la malul mării.

Maratonul premierelor, la final
Odată cu încheierea celei de-a XXXVII-a ediții a Festivalului Muzicii și Dansului, s-a încheiat și maratonul de premiere.
Aseară, iubitorilor de operă le-a fost oferită premiera concertului "Marussia - Din sufletul Rusiei", a cărui concepție, orchestrație și aranjamente muzicale poartă semnătura distinsului dirijor Lucian Vlădescu.
"Marussia" este o colecție de compoziții muzicale renumite în Rusia, dar cu totul inedite pentru publicul român. O mare greutate a fost conferită acestui spectacol de prezența pe scena Teatrului "Oleg Danovski" a unora dintre cele mai bune voci de soprane din România, așa cum sunt cele ale Danielei Vlădescu, Roxanei Bageac sau Elenei Rotari.
Despre "Marussia", soprana Daniela Vlădescu vorbește plină de entuziasm, în special grație faptului că instituția pe care o conduce a reușit să obțină exclusivitatea pentru montarea în scenă a acestui spectacol. "Este vorba despre orchestrații noi, lucrări foarte umoristice, dar care nu au fost redate până acum la noi", afirmă Daniela Vlădescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3359 secunde