Vernisaj expozițional la Universitatea "Andrei Șaguna"

264
Vernisaj expozițional  la Universitatea

Articole recomandate

La începutul acestei săptămâni, cu ocazia Zilei Orașelor Lumii (World Cities Day), desemnată ca atare de Organizația Națiunilor Unite, Universitatea "Andrei Șa-guna" (UAȘ) a vernisat expoziția pe care, tradițional, Biblioteca din Shanghai o trimite în fiecare an acestei instituții.

World Cities Day este sărbătorită în întreaga lume la propunerea făcută de China, în anul 2012, cu ocazia Expoziției Mondiale de la Shanghai.

Expoziția "Better City, Better Life" a fost organizată cu sprijinul Consulatului General al Chinei la Constanța, tema înscriindu-se în obiectivul Zilei Internaționale a Orașelor, acela de a promova creșterea interesului comunității mondiale cu privire la dezvoltarea urbanistică, abordarea provocărilor urbanismului contemporan, contribuția la dezvoltarea sustenabilă în acest domeniu și promovarea conceptului de Smart City.

Încă din 1998, Fundația "Andrei Șaguna" a fost nominalizată ca reprezentant oficial al municipiului Constanța în relația de înfrățire cu Shanghai, pentru realizarea unor programe cultural-științifice cu instituții similare din China, iar din anul 2008 a fost declarată "Fereastră deschisă a Shanghai-ului în România".

Ca urmare a parteneriatului cu Biblioteca din Shanghai, UAȘ a beneficiat de generoase donații de carte - peste 1.200 de volume în limba engleză, care acoperă diverse domenii - și de numeroase expoziții de fotografie și de grafică, vernisate cu ocazia diferitelor evenimente științifice și culturale dedicate Chinei și prieteniei dintre cele două popoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4333 secunde