Evaluarea Națională și Bacalaureatul - mutate în luna iulie; situația școlară - încheiată cu două note

Vacanța forțată, prelungită și după Paște. "Anul școlar nu va fi înghețat!"

Marţi, 07 Aprilie 2020
2302
Elevii nu se vor întoarce la școală nici după vacanța de Paște. Odată cu prelungirea stării de urgență, va fi prelungită și măsura suspendării cursurilor în unitățile de învățământ. Ministrul Educației dă, totuși, asigurări că nu va fi înghețat anul școlar și că examenele naționale ar putea fi organizate în luna iulie.



Deși mulți profesori și elevi sperau că se vor putea întoarce la școală după vacanța de Paște, pe 22 aprilie, unitățile de învățământ vor rămâne închise pe toată perioada stării de urgență, adică până la 16 mai. Cursurile vor fi suspendate încă aproape patru săptămâni, astfel încât, dacă nu va fi prelungită din nou starea de urgență, școala ar putea reîncepe pe 18 mai.

Totuși, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, în cursul zilei de ieri, că anul școlar nu va fi înghețat, deși elevii au pierdut aproape două luni de cursuri, și că se vor face eforturi pentru ca materia și cursurile să fie recuperate.

Astfel, în urma consultărilor cu toate federațiile sindicale din învățământ, reprezentanții elevilor, reprezentanții studenților, rectorilor, au fost agreate mai multe măsuri care se impun odată cu reluarea cursurilor și finalizării cu succes a anului școlar și universitar.

"Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România, precum și de măsurile comunicate de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și ale examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa de examen nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea", a declarat ministrul Educației.

Evaluările naționale și olimpiadele școlare, anulate

Monica Anisie a precizat că a emis un ordin de ministru prin care a anulat simulările examenelor naționale, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, dar și olimpiadele și concursurile școlare. De asemenea, a fost anulată sesiunea specială a Evaluării Naționale și Bacalaureatului pentru olimpici.

"Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul. Subiectele pentru tezele de pe semestrul al doilea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020. Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, înscrierea la grădiniță, calendarul privind mobilitatea personalului didactic vor fi decalate și anunțate imediat ce va fi stabilită data începerii cursurilor", a explicat ministrul Educației, Monica Anisie.

Potrivit acesteia, se lucrează deja la o lege care să facă referire la lecțiile online sau prin teleșcoală.



Admiterea la facultate, decalată după Bacalaureat


În învățământul universitar, activitățile se vor desfășura în continuare în mediu online, cu excepția celor care impun laborator sau proiect. Activitățile care impun interacțiunea față în față vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.

"Admiterea la facultate se va organiza după susținerea examenului de bacalaureat, iar admiterea la masterat după susținerea examenului de licență.

Toate aceste măsuri pe care le-am luat de comun acord cu partenerii ocazionali pot suferi modificări în funcție de hotărârile pe care le va lua Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență", a încheiat Monica Anisie. 



Pagina a fost generata in 0.2674 secunde