" Vă doresc un an plin de realizări, forța nemăsurată să învingeți toate greutățile "

567

Articole de la același autor

Și pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 38 "Dimitrie Cantemir" Constanța prima zi de școală din anul centenarului Marii Uniri a fost una încărcată de emoție și bucurie.

La festivitatea de deschidere a noului an școlar a fost prezentă, din partea ISJ Constanța, doamna Insp. Anghelescu Mihaela, care a transmis mesajul inspectorului școlar general, doamna Bucovală Zoia-Gabriela.

Directorul școlii, prof. dr. Iris Sarchizian a dat citire mesajului primarului Constanței, dl. Decebal Făgădău, apoi cei prezenți au primit binecuvântarea preotului Jitariu. În anul Centenarului Marii Uniri, în prezența doamnei inspector școlar, a fost inaugurată Aleea Domnului Cantemir, destinată desfășurării orelor în aer liber, precum și a activităților extrașcolare.

Doamna director Iris Sarchizian a spus: "Dacă întrebați orice elev care este cea mai frumoasă zi din timpul unui an școlar vă va răspunde, cu siguranță, ca aceea este prima zi de școală! Elevi, părinți, bunici, profesori trăim aceeași emoție când vine vorba de începutul unui nou an și fiecare are mari așteptări: copiii vor să-și cunoască profesorii, părinții și bunicii vor sa vadă cât de buni sunt profesorii, iar profesorii vor sa știe că au de-a face cu copii silitori si cuminți. Experiența mi-a demonstrat că pe parcursul anului școlar multora le este greu, uneori chiar imposibil să depășească anumite situații și-atunci locul în care fiecare găsește răspunsuri, soluții, alinare sau bunăvoință este mereu "doamna" de la școală, fie că aceasta este învățătoarea, diriginta, profesoara, secretara, bibliotecara, directoarea. Vă invit, dragii mei, ca în acest an școlar să vă deschideți inima și mintea pentru a primi tot ce-i mai bun de la școală: educație, respect, responsabilitate și încredere! Personal și în numele tuturor colegilor mei vă doresc un an plin de realizări, forța nemăsurată să învingeți toate greutățile și multă motivație ca să demonstrați că puteți din ce în ce mai mult!"

Familia "38" va urează mult succes în noul an școlar!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9657 secunde