Universitatea "Spiru Haret" acuză Ministerul Educației de abuz

226
Universitatea

Articole recomandate

Ca urmare a apariției unui proiect de ordonanță ce prevede recunoașterea diplomelor absolvenților de studii neautorizate, Universitatea "Spiru Haret" a considerat de cuviință să reacționeze, întrucât ministrul Sorin Cîmpeanu a afirmat că majoritatea absolvenților provin de la această instituție. 


"Declarăm ferm că este total neadevărată și nelegală, motiv pentru care nu ni se adresează, întrucât Universitatea «Spiru Haret» a desfășurat programe de studii acreditate sau, după caz, autorizate, fapt confirmat de instanțele de judecată. Facultățile Universității au fost acreditate sau autorizate, după caz, în conformitate cu prevederile Legii 84/1995.


Ministerul a condiționat ilegal eliberarea diplomelor promoției 2009. Toate procesele au fost câștigate de studenți, instanțele luând în considerare legalitatea organizării cursurilor la facultățile Universității între anii 2004-2009, respectiv având acreditări sau, după caz, autorizări provizorii, în condițiile legii. Afirmația domnului ministru că în urma a «7.400 de procese au fost recunoscute 18.017 diplome», trebuie preluată sub rezerva că, în baza sentințelor pronunțate de instanțele din țară, MEC a fost obligat nu la recunoașterea diplomelor, ci la eliberarea avizului necesar editării de către Imprimeria de Stat a tipizatului cu regim special pe care se scriu actele de studiu.


Față de autonomia universitară recunoscută de lege, emiterea unei ordonanțe de urgență care să recunoască de către stat actele de studiu emise de universitățile private reprezintă o încălcare flagrantă a libertăților universităților de a emite diplome de absolvire la finalizarea cursurilor", se mai arată în comunicatul menționat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5725 secunde