Universitatea "Ovidius" are o nouă echipă
Articole de la același autor
Minunile de la Gura Dobrogei și povestea Sfântului Efrem
20 Iunie 2020
Alegeri la Universitatea "Ovidius". Iată cine este noul rector. Informații de ULTIMĂ ORĂ
25 Iunie 2020
Noul rector al Universității "Ovidius" din Constanța (UOC), conf. univ. dr. Dan Iliescu și-a ales echipa cu care va lucra în următorii patru ani. În linii mari, acesta a păstrat aceeași structură. Astfel, după numirea sa în funcția de rector, postul de președinte al Senatului i-a revenit Dianei Vancea. Pentru funcția de vicepreședinte s-a înscris dr. Marius Popa, acesta, cât și echipa de prorectori urmând a fi votată în cursul zilei de astăzi, 30 iulie, în Senat.
Potrivit reprezentanților UOC, prorector pe partea de Educație și managementul calității este prof. univ. dr. Elena Condrea, prorector pe partea de Relații internaționale, studenți străini și rezidenți, prof. univ. dr. Liliana Ana Tuță. Acestora li se alătură conf. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir, ca prorector pentru Fonduri structurale și relația cu mediul socio-economic, în timp ce prorector pe Cercetare și inovare va fi tot prof. univ. dr. Mihai Gîrțu, iar prorector pe Digitalizare, studenți și alumni, lect. univ. dr. Alexandru Bobe.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 29 Iulie 2020
Miercuri, 29 Iulie 2020
Miercuri, 29 Iulie 2020
Miercuri, 29 Iulie 2020
Miercuri, 29 Iulie 2020
Miercuri, 29 Iulie 2020
Miercuri, 29 Iulie 2020
Marţi, 28 Iulie 2020
Marţi, 28 Iulie 2020
Marţi, 28 Iulie 2020
Marţi, 28 Iulie 2020