Universitatea "Ovidius"/ Rectorul a plantat un pom

Luni, 02 Aprilie 2012
361

Articole de la acelaşi autor

În mod simbolic, la finalul acțiunii de voluntariat inițiate astăzi de Facultatea de Litere, American Corner în parteneriat cu Grupul Școlar "Virgil Madgearu", Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" și Liceul Teoretic "Ovidius" rectorul Universității s-a alăturat eforturilor tinerilor și a plantat un pom la intrarea de la Campus.

"Profit de ocazie pentru a felicita inițiatorii acestui inspirat eveniment și le doresc să realizeze o tradiție pe această direcție. Acțiunea are ca scop înțelegerea modului în care umanitatea este legată de natură și implicarea elevilor în vederea dezvoltării unor atitudini responsabile față de mediul înconjurător și comunitate. Cu toții ne dorim un mediu mai curat, mai frumos, mai sănătos cu implicații directe asupra sănătății fiecăruia dintre noi", a declarat prof. univ. dr. ec. Dănuț Epure.

Elevii și studenții au primit mănuși și saci menajeri pentru colectarea deșeurilor. Tinerii au răspuns cu entuziasm propunerii Universității și și-au arătat interesul față de păstrarea unui mediu curat. Indiferent de statut, profesor, student sau elev, toți au fost egali în atingerea scopului propus: conștientizare și implicare pentru un spațiu cât mai sănătos.


Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 1.245 secunde