€ 4.7315
£ 5.2727
$ 4.2103

Universitatea Maritimă oferă ore de pregătire la matematică pentru elevii constănțeni

Ştire online publicată Miercuri, 13 Martie 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Profesorii Universității Maritime din Constanța (UMC) organizează, în perioada 20 martie - 31 mai, cursuri de pregătire la matematică pentru elevii claselor a XII-a. Acestea constau în ore de pregătire intensivă la Matematică (algebră și analiză matematică). 


Prorectorul instituției de învățământ superior, prof. univ. dr. Eliodor Constantinescu, a declarat că modulul complet de pregătire constă în 20 de ședințe care vor avea loc la sediul universității, din strada Mircea cel Bătrân nr. 104, conform unui program convenit cu elevii participanți și pe baza unui contract încheiat cu universitatea. 


Pentru a sprijini tinerii care doresc să devină studenți ai Universității Maritime din Constanța, cadrele didactice universitare vor explica și rezolva probleme semnificative din culegerea „Matematică - Ghid de pregătire pentru admiterea în Universitatea Maritimă din Constanța” - 2019, elaborată de Departamentul de Științe Fundamentale. 


În plus, elevii participanți vor afla mai multe detalii despre oferta educațională a universității, pot vizita simulatoarele și laboratoarele, sălile în care vor fi pregătiți, luând contact în mod direct cu studenții, dar și cu profesorii. Înscrierile se fac la sediul universității, iar informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0241.664.740 sau la adresa de email info@imc.ro.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.6473 secunde