Universitarii constănțeni la Palatul Cotroceni

575
Rectorii Universității "Ovidius" și Universității "Andrei Șaguna" din Constanța au participat joi, la București, la dezbaterile pe marginea Raportului Comisiei prezidențiale pentru educație și cercetare. Prof. univ. dr. Victor Ciupină și, respectiv, prof. univ. dr. Aurel Papari au fost prezenți la discuții și au urmărit analiza sistemului național de învățământ.
Diagnoza sistemului prezentată în raport relevă faptul că sistemul național de educație nu corespunde cerințelor minime ale unei societăți europene. Mai mult, raportul comisiei conduse de fostul ministru al educației Mircea Miclea arată că sistemul de educație din România este ineficient, nerelevant, inechitabil și de slabă calitate și că acesta produce insuficientă cercetare și inovare și nu este capabil să promoveze o Românie competitivă și prosperă.
Referitor la această situație, președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că învățământul românesc este, la ora actuală, ineficient, irelevant, inechitabil și necalitativ și a subliniat că este nevoie de un pact pentru educație care să nu țină cont de considerente politicianiste. "Nu mai putem fi la coada clasei trăgând în jos rezultatele Uniunii Europene", a atras atenția președintele, care a continuat spunând că, din punct de vedere al finanțării acestui sistem, România are nevoie de acel minim 6% din PIB pentru educație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.2715 secunde