Un profesor de la Universitatea din Craiova, unul dintre cei mai buni matematicieni ai lumii

762
Un profesor de la Universitatea din Craiova, unul dintre cei mai buni matematicieni ai lumii - unnamed7-1606566002.jpg

Articole recomandate

Un profesor de la Universitatea din Craiova este unul dintre cei mai buni matematicieni ai lumii. Este vorba de Vicențiu Rădulescu, de la departamentul de matematică al facultății de științe. Lucrările sale științifice au fost citite și analizate de oameni de pe întreaga planetă, potrivit Digi24. Vicențiu Rădulescu are 62 de ani și este originar din Caracal. Profesorul a venit în Craiova la facultate, dar a fost nevoit să se întoarcă în orașul natal pentru o scurtă perioadă de timp. Ambiția și perseverența l-au dus în străinătate pentru a se perfecționa în domeniul matematicii.


„Eu am terminat facultatea la Craiova în anul 1982, dar în perioada respectivă, cele 14 cele mai mari orașe din România erau închise, precum și doctoratele. Așa că până la începutul anului 1990 eu am fost profesor în orașul meu natal, în Caracal. Am concurat la începutul anului 1991 pentru o bursă de doctorat. Mi s-a dat o listă de universități, o listă de profesori și am ales. În final, am ajuns la Universitatea Paris 6”, spune profesorul Vicențiu Rădulescu.


Chiar dacă erau mai multe oportunități în străinătate, Vicențiu Rădulescu nu s-a gândit niciodată să rămână peste hotare. S-a întors în țară pentru a face performanță.


„Aveam deja o poziție aici, aveam o familie, și nu m-am gândit niciodată să plec de aici. Ceea ce am dorit să fac a fost să mă perfecționez în străinătate, să învăț lucruri noi”, a mai spus el. A învățat și a reușit să se claseze printre cei mai buni 70 de matematicieni din întreaga lume. Profesorul Rădulescu se află, pentru al treilea an, printre cei mai influenți cercetători din lume. Articolele și cărțile sale sunt citate de 11.000 de ori de peste 2200 de cercetători.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.657 secunde