Un ministru al Educației cam… prea pensionar

708
1
Un ministru al Educației cam… prea pensionar - unministru-1483459779.jpg

Articole de la același autor

Conform listei făcute deja publice, viitorul ministru al Educației a fost propus Pavel Năstase, 65 ani, împliniți recent, pe 6 decembrie, actualmente președinte al Senatului ASE, dar și fost rector al acestei instituții, între 2012-2014. 


Se afirmă că ar fi unul dintre cei mai bine plătiți oameni din tot sistemul românesc de învățământ. Conform declarației de avere, deține trei imobile și două terenuri, un Audi și depozite de peste 1,5 milioane de lei, 135.000 de euro și 35.000 de dolari. 


Potrivit aceleiași declarații, Pavel Năstase și soția sa au câștigat sume importante din activitatea didactică, dar și din programele derulate din fonduri europene. 


În calitate de rector, conform hotnews.ro, el a fost implicat în controversa legată de revenirea lui Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, la catedra didactică din ASE. În 2015, Hrebenciuc jr. a reînceput să predea economie, deși cu un an în urmă fusese arestat preventiv în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri și era judecat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, spălare a banilor și complicitate la trafic de influență. Deși Hrebenciuc jr. și-a recunoscut faptele în fața judecătorilor, ASE - condus la acea vreme de Pavel Năstase - i-a dat dreptul să predea din nou. 


În 2013, Pavel Năstase a fost de acord cu o măsură controversată a Guvernului Ponta: simplificarea subiectelor la Bacalaureat pentru elevii de la Tehnologic, o măsură luată discret, ferită de orice dezbatere publică. 


El predă informatica de gestiune, fiind la bază analist și programator. Absolvent de ASE și de Matematică, și-a luat și doctoratul în 1986 tot la ASE cu specializarea Calcul economic și cibernetică economică.


El este cel de-al 18-lea ministru al Educației de la Revoluție încoace…


Comentează știrea

ana
4 ianuarie 2017
Un profesor nu este mai bun daca este tanar

Copilul meu a vut in clasele 5-8 o profesoara destul de tanara la limba romana. Credeti,ma ca numai romana nu au facut. Note pe teme facute acasa, favoritisme si cam atat.La literatura n-au citit nimic.Nu i-a pus sa citeasca. sa comenteze pe marinea celor citite.Acum, la liceu, ii este mai greu.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.592 secunde