Un divorț de aur cu dar… actoricesc

Casa de Cultură Constanța a găzduit, marți seară, spectacolul "Divorțul de aur", cu Tamara Buciuceanu – Botez și Sorin Francu, în regia lui Nae Cosmescu.
O radiografie a ceea ce se întâmplă atunci când tragi linie într-o căsnicie. După 50 de ani de viață, divizată la doi oameni. Doi oameni ajunși la saturație unul față de celălalt, martori la suferințele, eșecurile, beatitudinile sau succesele fiecăruia, care fac bilanțul propriilor vieți, cu umor, sarcasm și un minunat cinism. Foarte inspirate inserțiile solo, în care cei doi își alternează regretele acumulate în timp, pe parcursul unei căsnicii care asigură un întreg arsenal de motive pentru care pot victimiza la nesfârșit. La cei 80 de ani, Tamara Buciuceanu e la fel de vie și de naturală pe scenă ca întotdeauna, dând viață unui personaj plin de culoare: Tarsița, fostă mare artistă, frustrată că nu a ajuns să cânte la Scala din Milano, la Opera din Paris sau pe Broadway, că soțul ei s-a născut bătrân, astfel că nu a ținut piept avântului său de artistă. Ca personaj, Tarsița domină contextul, prin forța reproșurilor pe care i le servește frază cu frază tovarășului său de 50 de ani, Spirache Piteșteanu, interpretat de Sorin Francu. El duce o povară parcă mai ușoară a regretelor, atenuate de băuturică, accesoriul de preț la vremuri bune sau (ne)bune. Punctul culminant este momentul în care cei doi iau decizia de a divorța, în căutarea libertății chiar și tardive. Pentru că el nu mai ține minte de ce s-a însurat cu ea, în timp ce ea recunoaște că nu a avut un soț prea grozav la pat. Chiar dacă divorțul este, aparent, acceptat în unanimitate, printre replicile haioase se ivește, cu timiditate, panica. Sarcasmul se instalează în scenă și prin vocea lui Spirache, care propune un divorț cu dar, însă echilibrează atmosfera, anunțând că are și el regretele sale. Ar fi fost un mare dirijor, dacă nu s-ar fi însurat cu o artistă pentru care s-a sacrificat, dacă nu s-ar fi apucat de băut, dacă nu s-ar fi însurat atât de tânăr. Moartea poate însemna un lucru bun, așa că de ce să n-o transformi într-o dorință? Pe care Tarsița o canalizează asupra partenerului de viață, spre deliciul publicului. Înlănțuirea de replici hazlii, de scene mustind de sarcasm, ia sfârșit în momentul în care cei doi se trezesc din somn, într-o dimineață în care își dau seama că totul a fost un vis și că, deși au fost martori la insatisfacțiile și realizările celuilalt, încă se iubesc.
Finalul spectacolului ne răspunde la întrebarea ce mai rămâne după 50 de ani de căsnicie? Două pahare de șampanie, ciocnite fără mari speranțe, dar cu satisfacția de a fi avut pe cineva alături un drum atât de lung.