Walk, Gonzo, walk! Deci se poate!
Un bărbat din Năvodari a mers pe jos până în Istanbul
2250
"Run, Forrest, run!", îl încuraja Jenny pe Forrest atunci când dădea peste un obstacol. De fiecare dată, Forrest Gump scăpa din belelele din care intra alergând, dar, totodată, se elibera de constrângeri și complexe, defula cu ajutorul membrelor inferioare, o prelungire a unui alter-ego dezirabil, care ieșea la iveală în momente cheie.
Lui Daniel Marcu îi place să meargă pe jos. Mult. Până la Istanbul! Pentru că este liber din fire, îi place să asculte de el, așa că, în februarie, a decis să străbată drumul de la Năvodari (orașul în care locuiește) până la Istanbul (orașul pe care-l consideră magic). Zis și făcut! Nu a făcut rezervări la hoteluri sau la pensiuni (fuck plans!), pe principiul "îmi place să nu știu unde ajung", așa cum mărturisește, la finalul călătoriei inițiatice în misterele Istanbulului.
"Adevărata călătorie se face mergând pe jos"
Influențat de teoriile filosofice pe care și le-a extras din cărțile pe care le citește, din muzica pe care o ascultă, din filmele pe care le vizionează, are un mod de viață pe care mulți și l-ar dori, dacă ar avea curaj: câteva luni pe an muncește ca ospătar, pentru a strânge bani, care nu sunt, însă, un scop, ci un mijloc prin care își satisface nevoia de libertate. Acest concept paradoxal în sine implică următoarele: un rucsac, niște adidași profi, haine prin care pielea să poată respira corespunzător, un iPod, câteva cărți, lanterne, un sac de dormit și o saltea. Urmează apoi curajul de a porni la drum, capacitatea de a comunica eficient, respectul pentru locuitorii orașului vizitat, umilința, cu care îi stă bine călătorului și deschiderea către alte culturi. Acestea au fost "armele" lui Gonzo, care, în 50 de zile, a făcut 1.440.100 de pași, respectiv 979 de km, pe ruta Năvodari - Bulgaria - Istanbul și retur. Nu se plânge de nimic, din contră, se declară mai bogat (chiar dacă a cheltuit, pe parcursul călătoriei, 850 de euro), pentru că a cunoscut oameni de tot felul: barmani, taximetriști, manageri, țigani, elevi, primari, doctori, cio-bani, boschetari, profesori și alte categorii. "Poți să mergi dintr-un loc în altul cu mașina, cu autobuzul, cu ce vrei, dar adevărata călătorie se face mergând pe jos", spune Gonzo.
Vă întrebați, probabil, cum au acoperit cei 850 de euro costurile cazărilor și ale meselor. Ei bine, Gonzo ne-a mărturisit, încântat, că a avut parte de foarte multă ospitalitate atât din partea bulgarilor, cât și din partea turcilor, mulți dintre ei găzduindu-l pe gratis: "Bulgarii sunt de nota 20, dar parcă turcii sunt de nota 21", spune călătorul. "Am căutat să cunosc cât mai mulți oameni și să-mi fac prieteni, să cunosc tradițiile locurilor prin care am trecut și să transmit mesajul meu de pace, prietenie și dragoste. Prin acest mesaj pozitiv pe care îl port în inimă, oamenii au fost bucuroși că m-au cunoscut", argumentează Daniel Marcu.
La drum, cu "Zăpada" lui Pamuk și multă curiozitate
Plecarea a avut loc pe 28 februarie, din Năvodari. A trecut prin Constanța, Costinești, Vama Veche, ajungând în Bulgaria, pașii pur-tându-l prin Shabla, Kavarna, Balcic, Albena, Kranevo, Varna, Staro - Oryahovo, Obzor, Sveti Vlas, Nessebar, Pomorie, Burgas, Novo – Panièarovo, Zvezdec, trecând pe la granița pe la Malko Tarnovo. În Turcia a ajuns pe 23 martie, trecând prin Dereköy, Kirklareli, Pinarhisar, Vize, Saray, Binklic, Ihsaniye, Cilingir și mult-râvnitul Istanbul. Recordul său: 17 ore de mers non-stop, la întoarcerea acasă. A făcut și autostopul, a mers și cu autobuzul și cu microbuzul, dar 32 de zile din cele 50 au fost dedicate mersului pe jos, având în spate un rucsac de 17 kilograme. L-au însoțit tot timpul "Zăpada" lui Orhan Pamuk, hărți și ghiduri ale Bulgariei și ale Turciei, la întoarcere primind steagurile celor două țări. A transmis mesajul de pace și dragoste nu doar în casele celor care l-au găzduit, ci și în școli și în primării, de unde s-a întors cu semnături care îi atestă nu doar prezența, ci și receptarea gândurilor pozitive. A primit chiar un premiu din partea Primăriei Istanbul, care i-a acordat intrare liberă în muzeele din localitate.
A dormit și în hoteluri, pensiuni, cu maxim 15 euro pe noapte, dar și în casele oamenilor care îl găzduiau. A înnoptat chiar și în spitale, primării, dar și în geamii. După ce a petrecut noaptea la Spitalul de Urgență din Burgas, a fost asaltat de ziariști, care, aflându-i povestea, au venit să-l cunoască. Ca urmare, oamenii care l-au văzut la televizor sau au citit despre el prin ziare îl recunoșteau pe stradă și îl încurajau să-și urmeze visul.
O manea românească poate rezolva un conflict în Bulgaria
Într-o seară, călătorul a ajuns la Zvezdec, un sat din Bulgaria. A intrat într-un bar, dar, contrar așteptărilor, nu era nici un client. Se simțea ca David Aames în "Vanilla Sky", când barmanița l-a observat și l-a îndrumat către alt bar, mai populat. Ajuns acolo, a dat peste o mulțime de bulgari rromi îmbujorați din cauza alcoolului, care l-au asaltat cu întrebări și oferte de cazare. Când gluma a început să se îngroașe, cei atinși de băutură au comprimat distanța "legală" de apropiere, iar călătorul a trebuit să folosească spray-ul paralizant. A fugit înapoi la "Vanilla Sky", barmanița închizând barul, pentru ca Gonzo să fie în siguranță. A urmat, apoi, intervenția poliției, care i-a oferit călătorului un drum până la cel mai apropiat hotel. A doua zi dimineață, s-a întors în același bar de unde a plecat, având plăcuta surpriză ca doi dintre "îmbujorați" să-i ceară scuze pentru cele întâmplate cu o seară în urmă. Au fumat pipa păcii - bând cafea și dansând pe manele românești. Era 9 dimineața.
Concluzia de după
979 km la pas, dar nu e obosit. Asta pentru că s-a simțit foarte bine alături de oamenii pe care i-a cunoscut: "Am văzut oameni săraci, dar care îți oferă exact ce au. N-am venit deloc obosit după drumul acesta. Poți să te odihnești patru ore pe noapte foarte bine dacă nu ești obosit psihic", spune Daniel Marcu.
Care sunt lucrurile cele mai importante în viață? Se poate întreba oricine. Pentru Gonzo, cel mai mult contează pacea, prietenia, dragostea. "Nu trebuie să fii John Lennon ca să crezi asta", glumește el. "Trăim nu ca să facem bani, ci ca să ne cunoaștem unul pe altul. Ne-am luat BMW-uri, ne-am furat unii pe alții, dar acum hai să ne gândim și la lucruri care merită făcute măcar o dată în viață", spune el.
Speră (și nu este singurul) ca, împărtășind povestea sa, să-i încurajeze și pe alții să-și ia tălpășița în lume: "Nu contează kilometrii, important e să pleci de acasă."
Visul oricărui globe-trotter este Camino de Santiago. Nici Gonzo n-a scăpat de această obsesie, considerându-l ceea ce este Mecca pentru musulmani. Mai întâi, însă, vrea să facă turul României, sau, mai degrabă, CONturul țării, pentru că, vorba lui, "nu te poți juca cu rădăcinile". Marele său ideal este, însă, ruta Năvodari - Bombay, drum pe care îl va putea face, desigur, cu un anumit sprijin. În orice caz, rămâne fidel crezului său: "Oriunde te duci, trebuie să mergi cu ochii deschiși, să fii atent la ce vezi".
Lui Daniel Marcu îi place să meargă pe jos. Mult. Până la Istanbul! Pentru că este liber din fire, îi place să asculte de el, așa că, în februarie, a decis să străbată drumul de la Năvodari (orașul în care locuiește) până la Istanbul (orașul pe care-l consideră magic). Zis și făcut! Nu a făcut rezervări la hoteluri sau la pensiuni (fuck plans!), pe principiul "îmi place să nu știu unde ajung", așa cum mărturisește, la finalul călătoriei inițiatice în misterele Istanbulului.
"Adevărata călătorie se face mergând pe jos"
Influențat de teoriile filosofice pe care și le-a extras din cărțile pe care le citește, din muzica pe care o ascultă, din filmele pe care le vizionează, are un mod de viață pe care mulți și l-ar dori, dacă ar avea curaj: câteva luni pe an muncește ca ospătar, pentru a strânge bani, care nu sunt, însă, un scop, ci un mijloc prin care își satisface nevoia de libertate. Acest concept paradoxal în sine implică următoarele: un rucsac, niște adidași profi, haine prin care pielea să poată respira corespunzător, un iPod, câteva cărți, lanterne, un sac de dormit și o saltea. Urmează apoi curajul de a porni la drum, capacitatea de a comunica eficient, respectul pentru locuitorii orașului vizitat, umilința, cu care îi stă bine călătorului și deschiderea către alte culturi. Acestea au fost "armele" lui Gonzo, care, în 50 de zile, a făcut 1.440.100 de pași, respectiv 979 de km, pe ruta Năvodari - Bulgaria - Istanbul și retur. Nu se plânge de nimic, din contră, se declară mai bogat (chiar dacă a cheltuit, pe parcursul călătoriei, 850 de euro), pentru că a cunoscut oameni de tot felul: barmani, taximetriști, manageri, țigani, elevi, primari, doctori, cio-bani, boschetari, profesori și alte categorii. "Poți să mergi dintr-un loc în altul cu mașina, cu autobuzul, cu ce vrei, dar adevărata călătorie se face mergând pe jos", spune Gonzo.
Vă întrebați, probabil, cum au acoperit cei 850 de euro costurile cazărilor și ale meselor. Ei bine, Gonzo ne-a mărturisit, încântat, că a avut parte de foarte multă ospitalitate atât din partea bulgarilor, cât și din partea turcilor, mulți dintre ei găzduindu-l pe gratis: "Bulgarii sunt de nota 20, dar parcă turcii sunt de nota 21", spune călătorul. "Am căutat să cunosc cât mai mulți oameni și să-mi fac prieteni, să cunosc tradițiile locurilor prin care am trecut și să transmit mesajul meu de pace, prietenie și dragoste. Prin acest mesaj pozitiv pe care îl port în inimă, oamenii au fost bucuroși că m-au cunoscut", argumentează Daniel Marcu.
La drum, cu "Zăpada" lui Pamuk și multă curiozitate
Plecarea a avut loc pe 28 februarie, din Năvodari. A trecut prin Constanța, Costinești, Vama Veche, ajungând în Bulgaria, pașii pur-tându-l prin Shabla, Kavarna, Balcic, Albena, Kranevo, Varna, Staro - Oryahovo, Obzor, Sveti Vlas, Nessebar, Pomorie, Burgas, Novo – Panièarovo, Zvezdec, trecând pe la granița pe la Malko Tarnovo. În Turcia a ajuns pe 23 martie, trecând prin Dereköy, Kirklareli, Pinarhisar, Vize, Saray, Binklic, Ihsaniye, Cilingir și mult-râvnitul Istanbul. Recordul său: 17 ore de mers non-stop, la întoarcerea acasă. A făcut și autostopul, a mers și cu autobuzul și cu microbuzul, dar 32 de zile din cele 50 au fost dedicate mersului pe jos, având în spate un rucsac de 17 kilograme. L-au însoțit tot timpul "Zăpada" lui Orhan Pamuk, hărți și ghiduri ale Bulgariei și ale Turciei, la întoarcere primind steagurile celor două țări. A transmis mesajul de pace și dragoste nu doar în casele celor care l-au găzduit, ci și în școli și în primării, de unde s-a întors cu semnături care îi atestă nu doar prezența, ci și receptarea gândurilor pozitive. A primit chiar un premiu din partea Primăriei Istanbul, care i-a acordat intrare liberă în muzeele din localitate.
A dormit și în hoteluri, pensiuni, cu maxim 15 euro pe noapte, dar și în casele oamenilor care îl găzduiau. A înnoptat chiar și în spitale, primării, dar și în geamii. După ce a petrecut noaptea la Spitalul de Urgență din Burgas, a fost asaltat de ziariști, care, aflându-i povestea, au venit să-l cunoască. Ca urmare, oamenii care l-au văzut la televizor sau au citit despre el prin ziare îl recunoșteau pe stradă și îl încurajau să-și urmeze visul.
O manea românească poate rezolva un conflict în Bulgaria
Într-o seară, călătorul a ajuns la Zvezdec, un sat din Bulgaria. A intrat într-un bar, dar, contrar așteptărilor, nu era nici un client. Se simțea ca David Aames în "Vanilla Sky", când barmanița l-a observat și l-a îndrumat către alt bar, mai populat. Ajuns acolo, a dat peste o mulțime de bulgari rromi îmbujorați din cauza alcoolului, care l-au asaltat cu întrebări și oferte de cazare. Când gluma a început să se îngroașe, cei atinși de băutură au comprimat distanța "legală" de apropiere, iar călătorul a trebuit să folosească spray-ul paralizant. A fugit înapoi la "Vanilla Sky", barmanița închizând barul, pentru ca Gonzo să fie în siguranță. A urmat, apoi, intervenția poliției, care i-a oferit călătorului un drum până la cel mai apropiat hotel. A doua zi dimineață, s-a întors în același bar de unde a plecat, având plăcuta surpriză ca doi dintre "îmbujorați" să-i ceară scuze pentru cele întâmplate cu o seară în urmă. Au fumat pipa păcii - bând cafea și dansând pe manele românești. Era 9 dimineața.
Concluzia de după
979 km la pas, dar nu e obosit. Asta pentru că s-a simțit foarte bine alături de oamenii pe care i-a cunoscut: "Am văzut oameni săraci, dar care îți oferă exact ce au. N-am venit deloc obosit după drumul acesta. Poți să te odihnești patru ore pe noapte foarte bine dacă nu ești obosit psihic", spune Daniel Marcu.
Care sunt lucrurile cele mai importante în viață? Se poate întreba oricine. Pentru Gonzo, cel mai mult contează pacea, prietenia, dragostea. "Nu trebuie să fii John Lennon ca să crezi asta", glumește el. "Trăim nu ca să facem bani, ci ca să ne cunoaștem unul pe altul. Ne-am luat BMW-uri, ne-am furat unii pe alții, dar acum hai să ne gândim și la lucruri care merită făcute măcar o dată în viață", spune el.
Speră (și nu este singurul) ca, împărtășind povestea sa, să-i încurajeze și pe alții să-și ia tălpășița în lume: "Nu contează kilometrii, important e să pleci de acasă."
Visul oricărui globe-trotter este Camino de Santiago. Nici Gonzo n-a scăpat de această obsesie, considerându-l ceea ce este Mecca pentru musulmani. Mai întâi, însă, vrea să facă turul României, sau, mai degrabă, CONturul țării, pentru că, vorba lui, "nu te poți juca cu rădăcinile". Marele său ideal este, însă, ruta Năvodari - Bombay, drum pe care îl va putea face, desigur, cu un anumit sprijin. În orice caz, rămâne fidel crezului său: "Oriunde te duci, trebuie să mergi cu ochii deschiși, să fii atent la ce vezi".
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!