Un an școlar special! La revedere, școală! Ne vedem la toamnă!

791

Articole de la același autor

Anul școlar 2019 – 2020 a ajuns la final. Va rămâne în istoria învățământului românesc drept cel mai scurt an școlar, cu un singur semestru. Elevii au ratat aproape un semestru întreg de cursuri, dar au învățat pe repede înainte cum se poate face școală online, dar și ce înseamnă dorul de colegi și de profesori și cât de mult le poate lipsi chiar și banalul sunet de clopoțel.

Astăzi este ultima zi a anului școlar 2019 – 2020. Pentru cei mai mulți elevi, urrmează o vacanță de trei luni de zile, cu speranța că la toamnă se vor putea întoarce în bănci. Ciuntit de pandemia cu coronavirus, semestrul al doilea aproape că nu a existat, iar tot ceea ce elevii ar fi trebuit să învețe în ultimele trei luni va fi reluat în anul școlar următor.

Cursuri online, înscrieri online, evaluare online, ședințe online, 2019 – 2020 a marcat premieră după premieră în educația din țara noastră. Cu toții, și elevi, și părinți, și profesori, a trebuit să ne adaptăm din mers să putem continua învățarea. Pașii spre schimbare au fost făcuți forțat și, de aceea, sunt perfectibili. Unii s-au străduit mai mult, alții mai puțin. Iar școala de acasă a scos la iveală hibele unui sistem de învățământ îmbătrânit, dar și sărac, unde foarte mulți profesori nu aveau deprinderi de a preda online și unde și mai mulți elevi nu aveau pe ce lucra. Vacanța ce începe mâine nu este decât un răgaz pentru autorități și pentru Ministerul Educației de a lua măsurile necesare pentru a repara toate aceste probleme.

Planuri și scenarii, pentru septembrie

Elevii din clasele terminale mai au de trecut un hop – examenele naționale. Apoi vor fi admiterea la liceu, admiterea la facultate. Nu se știe cum și în ce condiții se vor întoarce cu toții, la școală, în septembrie, însă, în mod cert învățământul românesc va bifa multe schimbări. Ministerul Educației va trebui să modifice programele, astfel încât să poată fi reluată o parte din materia din semestrul al doilea, dar vor fi introduse și materii noi. Mai mult decât atât, vor fi necesare soluții drastice pentru ca să poată fi respectate regulile pentru limitarea răspândirii virusului. Ministrul Monica Anisie a anunțat deja că sunt analizate mai multe variante pentru revenirea la școală a elevilor, în luna septembrie. "Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educației, printre care și cel al venirii elevilor prin rotație la școală, în timp ce alții participă la lecții online. În această perioadă, analizăm și alte propruneri, dar ne vom uita și la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că și acolo s-au confruntat cu aceeași situație cu care ne confruntăm și noi, adică lipsa infrastructurii. Sunt state în care au fost găsite soluții, în care au fost aduse în curtea școlii containere sau corturi, în așa fel încât să se realizeze această distanțare fizică", a precizat ministrul Educației.

Mai multe vacanțe, la anul

Anul școlar 2020 – 2021 va începe luni, 14 septembrie, iar semestrul întâi se va încheia pe 22 decembrie. Între 26 octombrie și 1 noiembrie, va fi vacanță pentru grădinițe și clasele primare. După vacanța de Crăciun, elevii se vor întoarce la cursuri pe 11 ianuarie 2021. Vacanța intersemestrială este programată între 30 ianuarie și 7 februarie.

Semestrul al doilea debutează pe 8 februarie. Vacanța de primăvară va fi împărțită în două perioade, pentru Paștele catolic și pentru Paștele ortodox. Prima va fi între 2 aprilie și 11 aprilie, iar a doua între 30 aprilie și 9 mai. Practic, elevii vor reveni la școală pentru două săptămâni, între cele două intervale libere, din 12 aprilie până joi, 29 aprilie. Ultima repriză de cursuri este programată între 10 mai și 18 iunie, astfel încât vacanța de vară va începe pe 19 iunie 2021.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.428 secunde