Ultimul curs festiv la Universitatea "Andrei Șaguna"

520
Ultimul curs festiv la Universitatea

Articole recomandate

Astăzi, de la ora 12, la Universitatea "Andrei Șaguna" din Constanța, se desfășoară ultimul dintre cursurile festive din acest an, la Fa-cultatea de Psihosociologie, iar prestigiosul invitat care va da numele său promoției de absolvenți 2016 este Teodor Baconschi.

De formație academică, antropolog și teolog, încununată de doctoratul în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, a absolvit cu distincția magna cum laude la Sorbona. În prodigioasa carieră publică a excelenței sale se înscrie brilianta activitate ca ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, între 1997 și 2001, mandat în care a avut un rol deosebit în realizarea memorabilei vizite în România a Papei Ioan Paul al II-lea, cel care apoi a fost sanctificat.

Între anii 1999 și 2001, Teodor Baconschi a fost acreditat de asemenea în Republica San Marino și pe lângă Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta.

A mai deținut demnitățile de ambasador al României în Portugalia și în Franța, cea de consilier prezidențial, de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2009 și 2012, a îndeplinit mandatul de ministru al Afacerilor Externe. După o scurtă incursiune în politică, a revenit în serviciul diplomatic al României, ca ambasador în Centrala MAE.

A publicat mai multe volume de teologie, filozofie, memorialistică și eseistică, dintre care enumerăm "Râsul Patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană", "Insula Cetății. Jurnal parizian", "Creștinism și democrație", "Despre necunoscut" și, cel mai recent, "Facebook, fabrica de narcisism". Este de menționat, în legătură cu ultimul său eseu, că Teodor Baconschi își face simțită prezența zilnic în spațiul virtual al rețelei de socializare preferate de români, cu remarci care vădesc poziția sa de observator atent al vieții social-politice și culturale românești.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4424 secunde