Trupul Tamarei Buciuceanu Botez, depus joi la Teatrul Bulandra din Capitală

157
Trupul Tamarei Buciuceanu Botez, depus joi la Teatrul Bulandra din Capitală - tamara-1571242466.jpg

Articole recomandate

Cei care au iubit-o și admirat-o pe Tamara Buciuceanu Botez îi pot aduce flori de rămas-bun, joi, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din București, unde va fi depus trupul neînsuflețit.


Actrița s-a stins marți, la spitalul Elias, la 90 de ani. Cea care a rămas, cel puțin în amintirea unei generații, drept Isoscel, profesoara de matematică din filmul "Liceenii", a jucat în sute de filme și piese de teatru, a făcut carieră în radio și televiziune, revistă sau operetă.


Teatrul Național din București a transmis un mesaj pe Facebook în memoria actriței Tamara Buciuceanu.


″Începând de ieri, știm că Tamara Buciuceanu Botez a plecat să se reîntâlnească cu Raluca Zamfirescu și Aimee Iacobescu, cu Mihai Fotino și Victor Moldovan, dar și cu Alice Caracostea, și cu regizorul Ion Cojar. Cu toate acestea, astăzi, ca și mâine de altfel, stăruim, vom stărui în așteptare... Drum lin printre stele, acolo unde este nu doar locul îngerilor, ci și al marilor actori! Și permiteți-ne, mare Doamnă a Comediei românești, să mai zăbovim o vreme în așteptarea noastră... de dincolo de Arlechin", se arată în postarea TNB.


Teatrul Național amintește de spectacolul "Așteptând la Arlechin", în care Tamara Buciuceanu a interpretat rolul Deirdre O’Malley și care a avut peste 100 de reprezentații.


"Undeva, dincolo de Arlechin... exista, ca o promisiune nerostită, speranța că vom revedea la rampă suita de mari actrițe, în frunte cu Tamara Buciuceanu Botez, distribuită în Deirdre O’Malley - unul din principalele personaje ale piesei lui Noel Coward, ‘Așteptând la Arlechin’", mai scrie TNB.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8142 secunde