Troiţa marinarilor - un adevărat reper pentru Muzeul Marinei Române

950
Troiţa marinarilor - un adevărat reper pentru Muzeul Marinei Române - expona2-1617802937.jpg

Articole de la același autor

Un exponat deosebit, aflat chiar în curtea Muzeului Marinei Române este troiţa marinarilor. Specialiştii instituţiei de cultură afirmă că, în urmă cu aproape două decenii, la data de 14 august 2002, a avut loc în parcul expoziţional al muzeului, un moment deosebit, amplasarea sculpturii monumentale „Troiţa Marinarilor”. Devenită în aceşti ani un adevărat reper pentru muzeu, troiţa a fost rodul colaborării dintre directorul MNMR, comandor (r) dr. Marian Moşneagu şi preotul Vasile Trif.

Monumentul a fost ridicat în memoria eroilor Marinei Militare şi a celor din Marina Civilă, în fapt a tuturor celor care şi-au găsit sfârşitul în adâncul apelor. Monumentul este realizat de părintele Vasile Trif, preot la parohia „Sfânta Treime” din Baia Mare, membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici Amatori din aceeaşi localitate.

„Troiţa este confecţionată din lemn masiv, de gorun, este de o frumuseţe aparte, înaltă de 5,5 metri. Pe cruce sunt reprezentaţi Dumnezeu, Tatăl Creatorul, Sfânta Fecioară Maria, patroana marinarilor, Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Andrei, ocrotitorul Dobrogei. În mijlocul tuturor acestora este redat Iisus Hristos. În partea de jos a ansamblului este reprodusă scena Adormirii Maicii Domnului şi este decorată cu simboluri marinăreşti reprezentative pentru marină: ancora (simbol al speranţei şi statorniciei), timona (simbol al călătoriei pe ape), pânzarul moldovenesc. Alături de acestea se află prima navă comercială românească, corabia «Mariţa», prima navă militară românească, respectiv nava cu aburi «România» şi nava-şcoală «Mircea», navă emblematică în tradiţia şcolii navale româneşti. Încă din prima zi, 15 august 2002, de altfel ziua sfinţirii sale, troiţa a devenit un loc de aducere a unui pios omagiu celor dispăruţi în lumea apelor şi de ce nu, chiar unul de reculegere”, au declarat muzeografii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3034 secunde