Trofeul "Dor de Cânt Românesc" a ajuns la Alexandra Yasmine Polacek

Luni, 21 Mai 2018
322
Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Concurs Internațional de Folclor "Dor de Cânt Românesc" a reunit și anul acesta, o mulțime de tineri interpreți extrem de talentați. Organizatorii spun că aceasta a fost o ediție în care tradiția, folclorul și autenticitatea neamului românesc au fost puse la loc de cinste.

Ca și până acum, festivalul a fost deschis artiștilor amatori, soliști vocali din întreaga țară, interpreți ai cântecului popular românesc, cu vârste cuprinse între șase și 18 ani. Ei au fost împărțiți pe trei secțiuni de vârstă și au evoluat pe scenă sub acompaniamentul Orchestrei "Rapsodia Vasluiului", condusă de dirijorul Cristian Năstase. Concursul s-a desfășurat în weekend, la Casa de Cultură din comuna Cumpăna și a adunat laolaltă peste 60 de concurenți.

Festivalul este o manifestare a tezaurului folcloric din România și are ca obiectiv afirmarea valorilor autentice și nu doar atât. În plus, prin vârsta tânără a concurenților, concursul de muzică populară și-a propus să introducă în circuitul național noi talente, cât și prezentarea celor mai frumoase costume din diferitele zone etno-folclorice ale țării.

Organizatorii au precizat că au avut alături, în juriu, numai profesioniști: Elize Stan, Grigore Leșe, Doina Ișfănoni, Daniela Gibescu, Dorin Grama, Maria Tănase- Marin și Valentin Marin. Toți aceștia i-au notat pe concurenți, apreciindu-le prestația artistică.

De precizat că festivalul a găzduit și recitaluri susținute de interpreții mai sus amintiți, care au urcat pe scenă alături de câștigătoarea trofeului ediției anterioare a festivalului, Vasia Oprea.

De-a lungul timpului, Festivalul "Dor de Cant Românesc" a devenit o rampă de lansare pentru câștigătorii concursului, iar în acest an, festivitatea de premiere a recitalurilor a fost un motiv în plus de bucurie pentru o parte dintre interpreți.

La final, trofeul "Dor de cânt românesc" i-a revenit Alexandrei Yasmine Polacek din Târgu Jiu, județul Gorj.

La secțiunea I, premiul I a ajuns la Andra Elisa Popovici din Balș, Olt, premiul II la Maria Ruxandra Petcu din Galați, iar premiul III, la Diana Andreea Țigănuș din Brăila. La secțiunea II, premiul I le-a revenit lui Andrei Daniel Dinu din Buzău și Melindei Mitran din Rovinari, Gorj. Premiul II a plecat la Dolj și Giurgiu, pentru Andreea Selena Mărgean și Maria Luiza Schmit, iar premiul III a fost primit de Maria Medeleanu din Gorj, Flavia Cochirleanu din Buzău și Daria Moanta din Slatina, Olt.

La secțiunea III, premiul I a fost înmânat concurenților Andreea Dinu din Balș, județul Olt și Remi Gabriel Șapcă din Corabia județul Olt.

Premiul II a fost obținut de Petronela Popa din Cornu Luncii, Suceava și Nicole Cristinne Dumitrașcu din Slobozia - Ialomița, iar premiul III de Maria Bianca Zârnă din Ploiești și George Neacșu din Vulcan, Brașov.

Festivalul s-a încheiat printr-un recital extraordinar al maestrului Grigore Leșe.

Pagina a fost generata in 0.5613 secunde