Trei candidați din Constanța, eliminați la prima probă a Bacalaureatului

Luni, 22 Iunie 2020
237
Absolvenții de liceu au susținut, ieri, prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2020. În județul Constanța, din cei 5.336 de candidați înscriși pentru a susține proba la limba și literatura română, s-au prezentat 5.231. 105 de candidați au absentat, unul singur, de la Liceul Cobadin, fiind în izolare.

Intrarea în examen a decurs fără probleme căci niciun candidat nu a fost înregistrat cu temperatură peste 37.3 grade Celsius. Totuși, nu au lipsit problemele: trei elevi au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă. Este vorba despre doi elevi de la Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru", care au fost depistați de membrii comisiei având asupra lor unul un telefon și celălalt o cască audio. De asemenea, un elev de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", a fost prins cu copiuțe la el. Din păcate, indiferent dacă le-au folosit sau nu, aceștia au ratat examenul și, conform metodologiei, nici nu se vor mai putea prezenta la următoarele două sesiuni de Bacalaureat.

Subiectele și baremele de corectare pentru proba de limba și literatura română au fost publicate, ieri după-amiază, pe site-ul subiecte.edu.ro, astfel încât candidații să își poată evalua lucrarea. Astăzi, va avea loc proba scrisă la limba și literatura maternă, pentru care s-au înscris patru candidați, trei din seria curentă și unul din seria anterioară. Aceștia vor susține examenul la limba turcă, la Liceul Tehnologic "Nicolae Titulescu" Medgidia. Mâine, este programată proba obligatorie a profilului, iar joi, 25 iunie, cea la alegere a profilului și a specializării.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până la ora 12. Și în cazul Bacalaureatului, rezultatele vor fi anonimizate, fiecare candidat primind un cod în baza căruia se va identifica pe lista cu medii. Ulterior, contestațiile vor putea fi depuse pe 30 iunie, între orele 16.00 și 19.00, și pe 1 iulie, între orele 8.00 și 12.00.

"Pentru această primă probă, cadrele didactice din comisiile de examen s-au mobilizat astfel încât să asigure candidaților toate condițiile specifice prevăzute de legislația actuală. Cazurile de fraudă de astăzi (n.r. ieri, 22 iunie) sperăm să reprezinte un semnal de alarmă pentru toți candidații care urmează să se prezinte la următoarele probe. Acest examen reprezintă, în primul rând, o probă de corectitudine și responsabilizare din partea tuturor celor implicați", a declarat Anca Iuliana Dragomir, președintele Comisiei Județene de Bacalaureat Constanța.

Pagina a fost generata in 0.3542 secunde