Președinta Fundației "Remember Enescu", Mihaela Tomescu:

"Trebuie să ne apropiem mai mult de omul George Enescu"

855

Articole de la același autor

Promotor fervent al valorilor muzicale românești în rândul tinerilor, Mihaela Tomescu a fost prezentă, ieri, la Colegiul Național de Artă "Regina Maria", unde ne-a făcut cunoștință cu elevi talentați din București, Tulcea și Constanța, care au susținut recitaluri muzicale în sala "Sergiu Celibidache". Evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor dedicate Festivalu-lui Național "Remember Enescu", ajuns la cea de-a zecea ediție.
Astfel, i-am putut asculta interpretând pe Teodor Dumitru, Mihai Bădăruță, Vlad Blejan, Adrian Radu Mihai, Emilia Botezatu, Radu Prisada, Simona Cernagor, Iani Cucliciu, Raluca Daniela Panaite, Corina Vișan, Sorana Stoianov, Andreea Diana Blida-riu, Laura Șandru, Andreea Mădălina Runceanu, Sabina Oprea, Vasile Ignat, Florentina Barbu Ciosvarda și Constantin Trașcă. La finalul recitalurilor, elevii, dar și profesorii lor coordonatori au primit diplome de excelență din partea Fundației "Remember Enescu" și a Colegiului Național de Artă "Regina Maria".
Festivalul Național "Remember Enescu" a ajuns la cea de-a zecea ediție și este organizat de Fundația Culturală "Remember Enescu", al cărei președinte este Mihaela Tomescu, mama cunoscutului violonist Alexandru Tomescu și soția regretatului pianist Adrian Tomescu. Un profesor și un artist dedicat nevoilor artistice ale elevilor, cărora le pune la dispoziție cadrul necesar pentru ca aceștia să susțină cât mai multe concerte. La finalul evenimentului, artista ne-a vorbit despre cât de important este pentru un tânăr interpret să ia contact cu scena în fața publicului, dar și despre viitoarele recitaluri programate în cadrul Festivalului "Remember Enescu". "Mă bucură mult aceste întâlniri cu tinerii din liceele de artă ale țării. În felul acesta, se dezvoltă o perspectivă a unei familii de muzicieni care să evolueze în aceste relații frumoase de apropiere, înțelegere reciprocă din punct de vedere artistic și, de ce nu, de ajutorare. Dorința mea e ca ei, cândva, să se regăsească și să dorească să cânte împreună".

Eveniment omagial Adrian Tomescu
Următorul recital din cadrul Festivalului "Remember Enescu" va avea loc săptămâna viitoare, la Colegiul Național de Artă "Octav Băncilă" din Iași, acolo unde pianistul Adrian Tomescu a avut ultima prezență scenică. Astfel că recitalul este organizat în memoria artistului, la un an de la trecerea sa în neființă. La acest eveniment special va participa toată familia pianistului, așa cum ne-a dezvăluit Mihaela Tomescu.
Următoarele recitaluri susținute de elevi din toată țara în cadrul Festivalului vor avea loc, luna aceasta, la Muzeul Memorial "Paul Constantinescu" din Ploiești și la parohia "Sf. Nicolae" din Câmpina, la Bacău, iar în iunie la Brașov și Bârlad. De asemenea, tot în cadrul festivalului, la București se desfășoară alte concerte, la Muzeul Național "George Enescu" și la Filarmonica "George Enescu".
Fundația culturală "Remember Enescu", ajunsă în cel de-al 11-lea an de activitate, desfășoară, de asemenea, o stagiune prin care elevi din Capitală, dar și din țară, au posibilitatea de a concerta pe scene ale instituțiilor bucureștene, chiar de mai multe ori pe săptă-mână. "Apar mereu suplimentări de concerte necesare dorințelor acestor tineri de a se exprima și de a-și confirma realizările, așa că se întâmplă să avem până la patru concerte într-o săptămână", ne-a spus Mihaela Tomescu.
Prin activitățile sale, președintele Fundației "Remember Enescu" le insuflă tinerilor dragostea pentru artă, cultivându-le, totodată, instinctul pentru BINE: "Dragostea pentru bine, pentru frumos, dar și pentru toți cei din jurul nostru, indiferent de vârstă, preocupări și alte diferențe e un lucru pe care Dumnezeu ni-l așează în suflet. Trebuie doar să fim conștienți că acest sentiment este în noi. Menirea noastră e să fim buni cu alții, în diverse feluri", afirmă Mihaela Tomescu.
Prin activitățile pe care le organizează, Mihaela Tomescu își exprimă nu doar interesul pentru ascensiunea artistică a elevilor, ci și respectul față de opera marelui compozitor român George Enescu: "Ar trebui să fim conștienți că George Enescu există în viața noastră, a României, și că trebuie să ne apropiem mai mult de omul Enescu, să încercăm să fim și noi la fel de buni, de modești și de harnici, și să reușim să iubim creația sa", punctează Mihaela Tomescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3038 secunde