"Tinere Speranțe" pe scena Cercului Militar Medgidia

191

Articole de la același autor

La finalul acestei săptămâni, la Cercul Militar Medgidia are loc a V-a ediție a Festivalului de Muzică Ușoară și Populară "Tinere Speranțe", competiție dedicată copiilor și ti-nerilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, organizată de Primăria Municipiului Medgidia, prin Serviciul Cultură.

Concursul de interpretare are prevăzute două secțiuni, divizate pe categorii de vârstă, de la 6 la 18 ani, și pe genul muzical, muzică ușoară și populară.

Juriul de anul acesta este format din artiști, muzicieni sau oameni cu studii muzicale, precum și iubitori ai muzicii. Mircea Cazan, Liliana Radu, Sorin Mocanu, Daniela Daniel și Gabriel Casapu sunt jurații la secțiunea "Muzică ușoară", iar Elena Chirică, Mariana Culda și Nicolae Pavel vor juriza concurenții înscriși la secțiunea "Muzică populară". Criteriile după care se va face jurizarea sunt calitățile vocal-interpretative, prezența scenică, autenticitatea costumelor populare, valoarea și dificultatea repertoriului, originalitatea interpretării, repertoriul adecvat vârstei.

Festivalul se deschide sâmbătă, 21 mai, de la ora 11, cu secțiunea "Muzică ușoară" și va cuprinde atât concursul de interpretare, cât și recitaluri ale câștigătorilor de anul trecut ai marelui trofeu, la toate categoriile de vârstă.

A doua zi a festivalului, secțiunea "Muzică populară" va începe de la ora 13. În ambele zile este inclus în scenariu câte un program artistic surpriză, pentru toți concurenții și spectatorii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Mai 2016
Stire din Politică-Administrație : Triplă aniversare la Medgidia
Pagina a fost generata in 1.4426 secunde