Rectorul ales al Academiei Navale, cdr. conf. dr. ing. Octavian Tărăbuță:

"Timpurile când profesorul scria la tablă și-apoi pleca acasă s-au terminat demult"

1444
3

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" a avut loc un așteptat moment pentru această comunitate, și anume scrutinul privind alegerea viitorului rector.

Din cele 65 de voturi valide, 59 i-au revenit prorectorului comandor conf. dr. ing. Octavian Tărăbuță, restul de șase fiind în favoarea universitarului bucureștean Ioan Crăciun.

Rectorul recent ales este absolvent (1990) al Academiei Tehnice Militare din București, specializarea armament naval, iar în 1991 a fost mutat, la ordin, în Academia Navală, ca asistent la disciplina Arme sub apă. A urcat apoi prin toate treptele, nu înainte de a încheia și studiile de doctorat (2008), cu o teză în domeniul vehiculelor subacvatice. Din anul 2009 este conferențiar.

Timp de doi ani, a ținut legătura cu presa, din 2009 până în 2013 fiind director al Departamentului electrotehnică, comunicații și armament naval, iar de trei ani a fost numit de fostul rector, amiralul (r) Vergil Chițac, prorector pentru programe și relații internaționale.

- Candidatura pentru funcția de rector a fost eminamente voința personală sau la propunerea colegilor dvs.?

- Plecarea amiralului Chițac a ridicat problema candidaturii urmașilor lui. Comunitatea academică s-a gândit că poate comandorul Octavian Tărăbuță ar putea duce mai departe munca echipei conduse de fostul rector. Mai ales datorită faptului că printr-un noroc am trecut prin mai multe sfere de activitate ale școlii, atât învățământ, cât și cercetare științifică, dar și relații internaționale. Bineînțeles că voința mea a fost determinantă, fiind încurajat de toți colegii.

- Ce i-a determinat pe colegi și studenți să vă voteze într-o covârșitoare majoritate?

- Probabil continuitatea, faptul că timp de 25 de ani am trecut prin toate stagiile unui cadru didactic, că am experiența mai multor domenii de activitate și că prin exemplul personal am demonstrat că pot fi un leadership, că oamenii mă urmează de bună voie și nesiliți de nimeni. Atributul unui leadership este exemplul personal și a motiva oamenii să realizeze că ceea ce face fiecare dintre ei e foarte important și util.

- Care este noutatea planului dvs. managerial, ținând cont de faptul că veniți la conducere având un pre-decesor de talia amiralului Chițac?

- Vreau să păstrez același echilibru între stabilitate, care înseamnă prezervare-conservare, și manevrabilitate, care înseamnă schimbare de drum. Între a prezerva și a schimba, care este opusul, trebuie să existe un echilibru, și acesta îmi doresc să îl asigur eu. Să consolidez statutul deja atins de Academia Navală, de pol al cunoașterii în domeniul maritim.

Concret, vrem să lărgim paleta educațională, prin diversificare. Pe de altă parte, specializările pe care deja le avem în domeniul navigației, respectiv electromecanic-electrotehnic, vrem să le facem în limba engleză și să creștem grupul țintă la un program de studii în engleză. La care am putea atrage și studenți străini, pentru că deja avem cereri din zona Mării Negre și a Mării Egee. Prin programul Erasmus+, deja avem, de patru ani, studenți turci, care studiază câte un semestru, în cadrul mobilităților. Deja nucleul de cadre didactice capabile să predea în limba engleză s-a format. De asemenea, avem în vedere dezvoltarea a două module, de câte un semestru, identice în cele patru universități maritime partenere, unul pentru navigație și unul pentru electro-mecanică. Am vrea să-l implementăm chiar din anul universitar următor, setul de 12 discipline pentru fiecare specializare fiind pregătit deja, pentru semestrul I al anului III.

Avem un portofoliu de circa 35 de cursuri profesionale și post-universitare solicitate de companiile de navigație, pe care le putem diversifica.

Apoi, ca să rezistăm pe această piață concurențială, atât locală, cât și internațională, trebuie să ne dezvoltăm simțul antreprenorial. Timpurile când profesorul scria la tablă, apoi pleca acasă s-au terminat demult. Mai avem mici reminiscențe, dar se vor epura și acelea. Și identific patru surse principale: lărgirea ofertei educa-ționale, mărirea portofoliului de cursuri profesionale, utilizarea competițiilor în domeniul cercetării - naționale și internaționale și folosirea fondurilor europene, unde avem începuturi bune. În ultimii patru ani, am fost director adjunct, respectiv director la două proiecte, în calitate de lideri, pe care le terminăm anul acesta. Și astfel am trecut de la statutul de beneficiar de educație europeană, la statutul de furnizor. 

Comentează știrea

un băiat bun
1 iulie 2016
o idee

Angajează-l și pe Chițac pe la popotă pe undeva.

Timonier.
1 iulie 2016
Submarinu' Liderșip..

Foarte modest, omu', din moment ce a "demonstrat că pot fi un leadership"

ion
1 iulie 2016
titlul

Dar ce trebuie sa facă un profesor? Sa prezinte cu videoproiector? Unde sa facă cercetare decât acasă? Ce condiții are dintr-o univ românească? Sunt curios pe unde publică acest domn profesor...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5594 secunde