Teme fierbinți dezbătute la "Cafeneaua de psihologie"

533

Articole de la același autor

Liceul Teoretic "George Călinescu" din Constanța a găzduit, week-end-ul trecut, manifestarea științifică destinată familiei "Cafeneaua de psihologie".


Evenimentul a fost inițiat în 2010 de psihologii Cristinel Bălan și Florina Bălan, în parteneriat cu Fundația Clubul Părinților Plus D, și promovează dialogul deschis, pe diverse domenii, între specialiști și publicul larg, invitat să participe la manifestare. 

Activitățile s-au derulat pe ateliere, moderatori fiind specialiști în psihologie, reprezentanți ai instituțiilor partenere. 

Temele abordate constituie subiecte fierbinți, la ordinea zilei, care frământă deopotrivă părinții, dar și profesorii: "Rețele de socializare sau comunicare virtuală versus comunicare reală", susținut de psiholog Vera Simionesei, "De ce simți așa cum simți" - cu psihologul Cristinel Bălan, "Nevoile noastre - îndeplinirea lor ne asigură fericirea?", cu psihologul Carmen Paraschivescu și dr. Melina Iordache, "Niciodată să nu-ți cheltuiești banii înainte de a-i avea", cu economist Monica Simona Mititelu, "Mamă, tată și tu, profesore, mă auziți ?", cu profesor psiholog Mădălina Alexe, "Dragostea în adolescență sau a iubi îți dă aripi", cu psiholog Oana Zoga, "Goana după recunoaștere", cu psihologul Gabriela Fulea. 

Din partea Liceului Teoretic "George Călinescu", de buna desfășurare a activității s-au ocupat profesorii Carmen Cosneanu și Nicolae Lazăr. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0469 secunde