Teatrul "Oleg Danovski" inaugurează "Luna tenorilor"

518
Teatrul

Articole de la același autor

Melomanii constănțeni vor avea șansa în această lună să ia parte la un eveniment deosebit programat de conducerea Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" Constanța.
Patru mari tenori ai României vor încânta spectatorii în ceea ce se va numi "Luna Tenorilor". Vor urca pe scenă cei mai reprezentativi tenori ai Operelor Naționale din România în câteva titluri de referință din istoria operei universale, dar și realizări importante din repertoriul curent al Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski".
Duminică, 6 aprilie, de la ora 18,30, primul tenor invitat va fi Robert Nagy, de la Opera Națională din București, care, alături de Ala Cheptini, Florin Diaconescu, Roxana Bageac, Constantin Acsinte, Bogdan Sandu, Doru Iftene, Marius Eftimie și Laurențiu Severin, vor prezenta pentru a doua oară pe scena Teatrului ultima premieră de succes, opera "Turandot" de G.Puccini, în regia semnată de Alice Barb și scenografia Adrianei Grand. La pupitru se va afla maestrul Gheorghe Stanciu.


Spectacole toată luna
Sâmbătă, 12 aprilie, publicul constănțean se va delecta cu spectacolul "Rigoletto" de G. Verdi. Rolul Ducelui de Mantua va fi interpretat de tenorul Florin Guz-ga de la Opera din Iași. Alături de el vor in-terpreta minunatele și dramaticele roluri Mădălina Sandu, Constantin Acsinte, Lucia Mihalache.
Conducerea muzicală aparține maestrului Radu Ciorei.
Sâmbătă, 26 aprilie, în spectacolul "Tosca" de G. Puccini în distribuție se va afla tenorul invitat Bogdan Zahariea, de la Opera din Timișoara, care va evolua alături de soprana Drăgana Radakovic, din Serbia și baritonul Ștefan Ignat, din București. Spectacolul se va desfășura sub bagheta maestrului Koichi Inoue, din Japonia.
Cel de-al patrulea tenor invitat de la Opera din Cluj, Constantin Nica, va evolua duminică, 27 aprilie, în spectacolul "Trubadurul" de G.Verdi. Îi vor fi alături pe scenă soprana Elena Rotari, mezzosoprana Georgeta Grigore, din Craiova, și baritonul Ștefan Ignat, din București. Conducerea muzi-cală aparține maestrului Pierre Walter, din Franța.
v v v
La Teatrul de Stat, în acest week-end, sunt programate reluări ale ultimelor titluri intrate în repertoriul acestei instituții constănțene de cultură. Sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 19, comedia "Escrocii" îi va readuce alături pe scenă pe Nina Udrescu, Luiza Sarivan, Adrian Dumitrescu, Dan Cojocaru, Liviu Manolache, Bogdan Caragea, Alexandru Mereuță, Gelu Ciobanu, Alice Safta, Izabela Bumbac, Georgiana Bumbac, Cristiana Nițu.
Duminică, 6 aprilie, de la ora 19, spectacolul "Nunta lui Figaro", Tani Stefu, Bogdan Caragea, Luiza Sarivan, Luiza Martinescu Toma,    Cristina Oprean, Lana Moscaliuc,  Cosmin Mihale, Florentin Roman, Laura Crăciun, Ionuț Alexandru, Dan Cojocaru,  Alexandru Iacov,  Daniela Ivanc.
v v v
La Teatrul pentru copii și tineret "Căluțul de mare" este programat spectacolul "Capra cu trei iezi", de la ora 11.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Martie 2014
Stire din Cultură-Educație : Concert live în Club Phoenix
Sâmbătă, 08 Martie 2014
Stire din Cultură-Educație : Trupa "Vunk", în Club Doors
Pagina a fost generata in 4.0047 secunde