Târg de universități din străinătate, la Constanța

321
Târg  de universități din străinătate, la Constanța - targdeuniversitati1-1539181831.jpg

Articole de la același autor

Elevii constănțeni interesați să studieze peste hotare au șansa în acest week-end să cunoască unde pot aplica și condițiile necesare pentru a fi admiși. Sâmbătă, Hotelul Ibis va găzdui târgul educațional RIUF, unul dintre cele mai mari evenimente din Europa de Sud și de Est.

Ajuns la cea de-a 23-a ediție, RIUF-The Romanian International University Fair revine, în acest weekend, pe 13 octombrie, la Hotel Ibis Constanța, cu activități noi și universități aflate în premieră în România. O treime din universitățile de stat din Marea Britanie vor fi prezente la RIUF în această toamnă.

Peste 40 de universități și instituții educaționale din țări precum România, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Eleveția sau USA sunt pregătite să răspundă la întrebările legate de programele de studiu (licență, masterat, MBA, doctorat) din țară și din străinătate. La RIUF vor fi prezente 20 de universități din Marea Britanie și universități aflate în top 100 mondial precum University of Essex, Northumbria University, University of London.

Peste 4.500 de programe de studiu în peste 30 domenii de activitate din nouă țări

La RIUF Constanța vizitatorii vor găsi peste 4.500 de programe de licență și masterat în peste 30 de domenii de activitate precum inginerie, arte, business, marketing, IT&Computer Science, management hotelier, drept, medicină, arhitectură.

Elevii au, în plus, ocazia de a interacționa cu organizațiile orientate către programele de dezvoltare personală, profesională și orientare în carieră sau care oferă cursuri de limbi străine. Astfel, pe lângă consilierea educațională, târgul internațional de universități RIUF oferă tinerilor români o experiență completă și o imagine de ansamblu asupra parcursului lor profesional. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5992 secunde