Tărâmul Crăciunului redevine Țara Piticilor!

212

Articole de la același autor

Festivalul Iernii - Tărâmul Magic al Crăciunului s-a bucurat de un neașteptat interes din partea constănțenilor, motiv pentru inițiatorii acestui eveniment-concept au hotărât să-l prelungească și pe perioada vacanței de iarnă a elevilor. 


Așadar, până pe 8 ianuarie, Fundația Umanitară Clopot și Primăria Municipiului Constanța oferă, gratuit, copiilor și părinților încă o săptămână de distracție educativă și dezvoltare personală pentru cei mici. 


Atelierele existente se vor transforma în Casa Piticilor, Atelierul Piticilor Lingviști și Atelierul Piticilor Creativi și vor funcționa după următorul program: luni - vineri, între orele 17 și 21; sâmbătă - duminică, între orele 14 și 21. Cursurile vor fi coordonate de cadre didactice și studenți din cadrul Facultății de Arte a Universității "Ovidius". 


Așadar, în Casa Piticilor se vor desfășura cursuri de dezvoltare personală, socializare și interrela-ționare la nivel mediu, în funcție de vârstele par-ticipanților, prin teatru, dans, limbaj nonverbal, mișcare și conștientizarea expresivității mișcării la nivel individual. Atelierul Piticilor Lingviști va găzdui cursuri de limbi străine (nivel începător sau în funcție de gradul de pregătire al participanților), iar în Atelierul Piticilor Creativi vor avea loc cursuri pentru dezvoltarea imaginației și spiritului creator al copiilor, în funcție de vârstă, cu ajutorul artelor vizuale. 


Activitatea de animație va fi asigurată pe parcursul întregii perioade, între orele 17 și 21, și va consta în reinterpretarea unuia dintre cele mai frumoase basme ale copilăriei, "Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici". 


Animatorii vor face fotografii cu copiii, vor cânta și vor dansa împreună după o coloană sonoră și o coregrafie special create pentru această perioadă.


Programul artistic se va desfășura la scenă în datele de 6 și 7 ianuarie, în intervalul orar 18 - 20, și va consta în spectacole de teatru pentru copii și adolescenți, recitaluri de muzică pop-dance și muzică populară tradițională românească.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3662 secunde