Surprize în odiseea numirii directorilor interimari. De la Grădinița nr. 57 la Liceul teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud

5243
Surprize în odiseea numirii directorilor interimari. De la Grădinița nr. 57 la Liceul teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud - fonddirectori-1630605612.jpg
Dacă săptămâna trecută, la finalul Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, rămăseseră neocupate 24 de funcții de director sau director adjunct, iată că la această oră toate unitățile de învățământ ale județului Constanța au la conducere profesori numiți prin detașare în interesul învățământului.

Și dacă în articolul din 25 august, „Cuget Liber” făcea publică, sub titlul „Iată care sunt noii directori și adjuncți interimari numiți pe funcții de IȘJ Constanța”, lista directorilor în marea majoritate reconfirmați pe posturi (156), respectiv 59 (din 77) de directori adjuncți, de data aceasta revenim cu numele celorlalți mandatați.

Iată cine sunt aceștia, conform informațiilor puse la dispoziție de ISJ Constanța: Grădiniţa cu program prelungit „Perluţele Mării“ Constanţa - Valentina - Nicoleta Nicola (director); Grădiniţa cu program prelungit nr. 57 Constanţa - Ana-Maria Irimia (director); Grădinița cu program normal „Roboțel” Constanța - Mihaela Dardac (director); Școala gimnazială nr. 40 „Aurel Vlaicu” Constanța - Ana-Mihaela Sita (director); Școala gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” Constanța - Georgian Nicolai (director adjunct); Școala gimnazială nr. 1 Tuzla - Vasilica Crăciun (director); Daniela Dumistracel (director adjunct); Școala gimnazială nr. 1 Târgușor - Dumitriana Petruța Petre (director); Școala gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu“ Constanţa - Cristina-Aglăița Tistu (director): Liceul Agricol Poarta Albă - Marieta Duduță (director); Liceul tehnologic „C.A. Rosetti“ Constanța - Irina-Anca Anton (director adjunct); Liceul tehnologic de electrotehnică și comunicați - Daniela-Elena Guraliuc (director adjunct); Liceul tehnologic Independența - Elena-Cătălina Alistar (director); Mihaela Daniela Mihalache (director adjunct); Liceul teoretic „Ioan Cotovu” Hârşova - Crina-Florentina Ostaci (director adjunct); Clubul sportiv școlar nr. 1 Constanța - Felicia-Monica Marinescu (director); Şcoala gimnazială nr. 1 Chirnogeni - Tina Mihaela Bălulescu (director); Școala gimnazială Amzacea - Vasilică Sterea (director); Școala gimnazială nr.1 Hârșova - Doina Sandu (director); Liceul teoretic „George Călinescu” Constanța - Eduard Marinescu (director) și Andreea Loredana Manole (director adjunct); Liceul teoretic „Lucian Blaga” - Alina Nicoleta Dinu (director adjunct); Liceul tehnologic Topraisar - Elena Dolha (director adjunct); Grădiniţa cu program normal „Peştişorul de Aur“ Năvodari - Mioara Angelica Enache (director); Școala gimnazială nr. 1 Dumbrăveni - Florin Vasile (director).

Interesant este faptul că la Liceul Teoretic „Carmen Sylva“ Eforie Sud a fost numită director prof. Ana-Maria Brăteanu, care pe 13 august își dăduse acordul și fusese numită director al Grădiniței cu program prelungit nr. 57. Prof. Brăteanu va face echipă la conducerea liceului din Eforie Sud, o unitate de învățământ care are în antecedente câteva scandaluri... la vârf, cu prof. Alina-Mihaela Bâcă (director adjunct).

De asemenea, la Școala gimnazială nr. 30 „Gh. Țițeica” Constanța fusese numită inițial în funcția de director adjunct prof. Veronica Hagi, care a renunțat, fiind înlocuită de prof. Alina-Doina Nedelcu.

Reamintim că toți cei 189 de directori și 77 de directori adjuncți au mandat doar pentru primul semestru al anului școlar 2021-2022, urmând ca din 10 ianuarie 2022 să fie numiți pe funcție câștigătorii concursului de ocupare a acestor funcții, care debutează chiar peste două săptămâni, cu depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicată.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4144 secunde