Pe 30 iunie, la Casa de Cultură din Constanța

Super-spectacol de coregrafie: "Do U Speak Dance?!"

312

Articole de la același autor

Total Dance Center (TDC) îi invită pe constănțeni la singurul Showcase de pe litoral dedicat în întregime dansului, conceput după standarde profesionale, cu peste 100 de dansatori de toate vârstele și cele mai diverse stiluri de dans!

Centrul de dans și întreținere fizică Total Dance Center Constanța sărbătorește, anul acesta, cea de-a IX-a ediție a mega-spectacolului de coregrafie "Do U Speak Dance?!", eveniment ce va avea loc, vineri, 30 iunie, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură din Constanța.

Constănțenii, dar și turiștii vor fi martorii unui spectacol de mari proporții, în care fiecare trupă a centrului va pune în scenă un dans tematic, dintr-o gamă impresionantă de stiluri: de la balet clasic, dans contemporan, dans sportiv, dansuri populare, streetdance, latino, bellydance, până la zumba, dansuri de societate și salsa & bachata.

Copii de doar 4 anișori vor urca pe scenă alături de adulți pasionați de o viață plină de mișcare, atât unii, cât și ceilalți bucurându-se de beneficiile inegalabile pe care le oferă dansul.

Mai mult decât un hobby

Așadar, pe scenă vor evolua peste 20 de trupe de dansatori, de toate vârstele, amatori și profesioniști, costumați în cele mai impresionante moduri. Dar cine sunt cei peste 100 de dansatori? La această întrebare, ne-a răspuns directorul artistic al Total Dance Center, Corina Tiron.

"Sunt acei oameni - copii și adulți - care au spus DA mișcării, sănătății și unui stil de viață activ, care au spus un NU hotărât monotoniei, stresului și pseudo-hobby-urilor tehnocratice. Pentru majoritatea dintre ei, dansul a devenit mai mult decât un hobby, face parte din viața lor ca un adevărat prieten care îi ajută să se destindă, să se distreze, să se exprime și să se întărească fizic, dar mai ales psihic!

Noi, instructorii lor, nu am făcut decât să-i ajutăm să descopere, să dezvolte și să iubească această latură umană artistică. Pe unii dintre ei am reușit să-i ridicăm la nivelul de performanță, obținând de-a lungul activității noastre nenumărate succese, premii și momente de neuitat.

Deși suntem bucuroși că am obținut asemenea reușite, credem că nu acesta este cel mai de preț lucru pe care l-am realizat. De departe, cea mai mare reușită a întregii noastre activități este prietenia pe care o sădim în fiecare persoană care ni se alătură și modul în care reușim reciproc să ne îmbunătățim viețile", a declarat, pentru "Cuget Liber", Corina Tiron.

Merită toate aplauzele!

Acest show al verii nu trebuie ratat, iar biletele au fost deja puse în vânzare, la prețurile de 30 lei, 40 lei sau 50 lei, în funcție de locurile alese. Rezervări pot fi făcute la numerele de telefon 0773.748.749 sau 0735.518.551.

Coregrafia spectacolului este asigurată de Corina Tiron, Cristian Osoloș, Roxana Gurău, Ruxandra Timoașcă, Diana Gaiță, Bianca Mîrșu, Florentina Ilie și Adela Hașcu. "Do U Speak Dance?!" este gala pe care aceștia o pregătesc de câteva luni bune, pentru a-i impresiona pe toți iubitorii de artă.

"30 iunie este data pe care cu toții o așteptăm cu nerăbdare, pentru a vă arăta cât de mult iubim dansul și muzica. Vă invităm la un spectacol senzațional și inedit, ce merită toate aplauzele", a transmis Corina Tiron. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5966 secunde