Pe 2 iulie, "Do U Speak Dance?!", ediția a VIII-a

Super-show dedicat dansului, pe scena Casei de Cultură

1411
Super-show dedicat dansului, pe scena Casei de Cultură - super-1466517770.jpg

Articole de la același autor

Total Dance Center îi invită pe constănțeni la un show dedicat în întregime dansului, conceput după standarde profesionale, cu peste 200 de dansatori de toate vârstele și cele mai diverse stiluri de dans. Mega spectacolul "Do U Speak Dance?!" a ajuns, anul acesta, la cea de-a VIII-a ediție.

Se anunță un spectacol deosebit, în care fiecare trupă a centrului va pune în scenă un dans tematic, dintr-o gamă impresionantă de stiluri, de la balet clasic, dans contemporan, streetdance, latino, bellydance, până la zumba, dansuri populare și de caracter. Copii de doar 3 anișori vor urca pe scenă alături de adulți pasionați de o viață plină de mișcare, atât unii, cât și ceilalți bucurându-se de beneficiile inegalabile pe care le oferă dansul.

"Veți urmări pe scenă evoluția a peste 20 de trupe de dansatori de toate vârstele, amatori și profesioniști, costumați în cele mai impresionante moduri. Cine sunt cei 200 de dansatori? Sunt acei oameni - copii și adulți - care au spus DA mișcării, să-nătății și unui stil de viață activ. Pentru majoritatea dintre ei, dansul a devenit mai mult decât un hobby, face parte din viața lor ca un adevărat prieten care îi ajută să se destindă, să se distreze, să se exprime și să se întărească fizic, dar mai ales psihic!

Noi, instructorii lor, nu am făcut decât să-i ajutăm să descopere, să dezvolte și să iubească această latură umană artistică. Pe unii dintre ei am reușit să-i ridicăm la nivelul de performanță, obținând de-a lungul activității noastre nenumărate premii, însă, de departe, cea mai mare reușită a întregii noastre activități este prietenia pe care o sădim în fiecare persoană care ni se alătură și modul în care reușim reciproc să ne îmbunătățim viețile!

Așadar, îi invităm pe constănțeni la un super-spectacol dedicat celei mai vorbite limbi de pe planetă - dansul!", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul artistic al Total Dance Center, Corina Tiron.

v v v

Spectacolul "Do U Speak Dance?!" va avea loc sâmbătă, 2 iulie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5442 secunde