Mai multe ştiri online:

"Sunt un gând într-o zi neumblată". Lansare de carte la Liceul Teoretic "George Călinescu"

Ştire online publicată Sâmbătă, 04 Noiembrie 2017. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Centrul de Documentare și Informare al Liceului Teoretic „George Călinescu” a găzduit, vineri, lansarea celei mai noi cărți de poezie a profesoarei și scriitoarei Eugenia Vâjiac - „Sunt un gând într-o zi neumblată”.


La manifestarea, organizată în cadrul Săptămânii Școala Altfel, au participat numeroși elevi iubitori de literatură și profesori ai instituției. Evenimentul s-a bucurat de prezența prof. unic. dr. Olga Duțu, a prof. Constantin Daba și a prof. dr. Laura Pascale, care, în calitate de invitați de onoare, au rostit cuvinte de laudă despre cărțile scriitoarei, dar și despre calitățile sale umane și profesională.


Eugenia Vâjiac a fost profesoară de limba și literatura română la Liceul Pedagogic Constanța, actualul Colegiu Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța. În această calitate a educat generații întregi de învățători și educatori, care, la rândul lor, sunt astăzi dascăli în școlile Constanței. Scrie și publică încă începând din 1983 volume de poezie, proză și proză de călătorie, precum „Poezii”, „Iată-mă”, „Arheologii subiective”, „Măreția câmpiei”, „Chemarea toamnei”, „Lumina din adânc”, „Porți deschise către lume”, „Dialoguri neconvenționale”, „Viața Mariei așa cum a fost” și „Memoria clipei”.


Pentru elevii și profesorii participanți, evenimentul a constituit un moment de descoperire a literaturii Dobrogei, de contact cu noutățile și valorile acesteia. Prezentării cărților Eugeniei Vâjiac i-a urmat o sesiune de autografe.
 
„Este o mare încântare pentru instituția noastră să găzduim un astfel de eveniment. Sunt încântată în primul rând pentru elevii noștri, care au avut ocazia să cunoască un adevărat scriitor, și sunt de asemenea mulțumită că am avut ocazia să-mi exprim recunoștința față de profesoara mea din liceu, doamna Eugenia Vâjiac, un model pentru mine și o adevărată doamnă a învățământului constănțean”, a declarant prof. Elena Crăcea, directorului Liceului theoretic “George Călinescu” Constanța.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8015 secunde