Prof. Vasile Nicoară, despre emanciparea elevilor:

"Sunt mai puțin inhibați și emoționați de profesor și mai puțin politicoși!"

375

Articole recomandate

Într-o perioadă în care se fac eforturi pentru a reforma sistemul de învățământ, singurele schimbări sunt superficiale și doar de formă. Elevii, însă, nu stau pe loc și învață din mers să se adapteze, să țină pasul cu vremurile. Așa se face că, deseori, la clasă, sunt pregătiți și "cu cuvintele la ei", dar și prea "familiari" cu profesorii care se arată mai puțin severi, dispărând, din păcate, bariera între prietenie și politețe. În rândurile următoare, un interviu pe această temă, dar și pe alte subiecte la zi, cu directorul Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", prof. Vasile Nicoară. 


- Dle. director, cât de necesare sunt aceste simulări ale examenelor naționale? Considerați că elevii sunt pregătiți și le sunt de folos? 
- Pentru simulare, ei oricum sunt pregătiți fără probleme. O simulare înseamnă de fapt o verificare de traseu. Elevul are mereu emoții, însă nu văd de ce ar avea emoții speciale. Emoțiile puternice sunt în cadrul unui examen, când există o miză sau un scop. Rezultatele de la simulări sunt trecute în catalog doar la cererea elevilor. Astfel, elevii ar trebui să fie dezinhibați în timpul simulărilor. 


- Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" este mereu în fruntea listelor calificărilor la olimpiadele și concursurile școlare. Cum stați anul acesta? 
- Am avut elevi care au participat la olimpiade și concursuri la toate disciplinele pe care le are școala noastră în curriculum. La primele două etape, cea pe școală și cea locală, s-au înscris circa 500 de elevi ai colegiului. Sunt deja înregistrate și rezultate foarte bune. La fizică, sunt deja calificați 17 elevi pentru națională. Ulterior, se vor afișa rezultatele și de la celelalte discipline. De asemenea, week-endul trecut, colegiul nostru a găzduit Olimpiada Națională de Chimie. De asemenea, cele mai multe olimpiade naționale vor avea loc în vacanța de primăvară. Sperăm că vom participa, la fel ca în anul trecut, cu peste 50 de elevi la națională. 


- Ce s-a schimbat în ultimii ani în relația dintre profesor și elev? 
- Nu sunt deosibiri fundamentale survenite în câțiva ani. Se remarcă mai degrabă situații de epocă istorică. Relația profesor-elev s-a desacralizat. Postura de «magister dixit» este de mult depășită. Dacă luăm în calcul ultimii 10 ani de când funcționăm după noua lege a educației, a devenit mai colaborativă relația. Dar, trebuie să remarc că nivelul de politețe dintre cele două entități s-a diminuat. Elevii sunt mai puțin inhibați și emoționați de profesor. Aceștia sunt mai direcți și mai puțin politicoși. 


- În legătură cu tinerii profesori care vin în învățământ, considerați că aceștia sunt la fel de mult implicați, se descurcă mai bine sau noile generații le dau bătăi de cap și creează divergențe? 
- Este mai dificil să apreciez situația tinerilor profesori care vin în sistem, pentru că ei nu prea ajung, deocamdată, la Colegiul «Mircea». Ca să poți să ocupi o catedră aici trebuie să ai totuși o anumită experiență și un background care să te avantajeze, să-ți poată demonstra nivelul ridicat de competență profesională. Sigur, tinerețea nu este o calitate sau un defect, dar în învățământ tinerețea este o cale de apropiere dintre elevi și profesori. Evident că un profesor mai tânăr va fi din capul locului preferat de către tineri, pentru că e mai apropiat în mentalitate, în preocupări, în genul de muzică, lectură etc. Ce aș putea remarca din punct de vedere profesional este că, în urmă cu 30-40 de ani, spre cariera didactică se îndreptau procentele de vârf dintre absolvenții de liceu, spre deosebire de ultimii 10 - 20 de ani, în care nivelul este mai coborât. Nu mai este atractivă profesia din punct de vedere social, economic. 
Andreea POTINTEU




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2702 secunde