Sunt elevii constănțeni mândri că sunt români?

450
2
Sunt elevii constănțeni mândri că sunt români? - sunteleviiconstantenimandri2-1384791913.jpg

Articole de la același autor

Ieri, la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" din Constanța a debutat seria de evenimente cultural-educative și sportive, desfășurate în cadrul săptămânii educației permanente și intitulat sugestiv Festivalul Național al Șanselor Tale.

Dincolo de festivismul care a plictisit deopotrivă elevii prezenți în sala "Sergiu Celibidache", dar am observat și câțiva directori care butonau smartphone-urile de zor, ne-am dorit să aflăm de ce deviza ediției de anul acesta este "Cetățean român - cetățean european".

Răspunsul aveam să-l primim de la prof. Niculae Cristea, inspector general în cadrul Ministerului Educației Naționale: "Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la semnarea Tratatului de la Maastricht, care a pus bazele Uniunii Europene și unde pentru prima dată s-a vorbit despre titulatura de cetățean european. Motiv pentru care deviza aleasă anul acesta de Ministerul Educației pentru Festivalul Național al Șanselor este «Cetățean român - cetățean european»". L-am întrebat pe reprezentantul MEN de ce ar trebui elevii să fie mândri că sunt români. "Cu lucrurile bune și pozitive. Ar fi momentul 1 ianuarie 2007, de când facem parte ca entitate, nu geografică sau istorică, ci instituțională, din ceea ce se numește Uniunea Europeană. Partea negativă, și nu știu dacă pentru asta mai putem să fim mândri că suntem români, este gradul de absorbție al fondurilor europene nerambursabile, unde suntem, din nefericire, pe ultimul loc, cu 10-15%, până și în urma Bulgariei. Ar fi două motive: din cauza legislației extrem de riguroase, chiar rigidă, și al doilea stufozitatea măsurilor complementare luate la nivelul decizional românesc. Absorbția în Polonia a acestor fonduri este de 100% și datorită reducerii birocrației".

Aceeași întrebare i-am adresat-o și inspectorului general prof. dr. Răducu Popescu: "Suntem mândri că suntem români, pentru că suntem cei mai buni. Acum câteva zile am desfășurat o vizită de lucru printr-un proiect în Italia. Așa cum am mai spus-o și în urma vizitei din Finlanda, cadrele didactice din România sunt printre cele mai bune și aici mă refer la cei care-și dau interesul, care pun suflet și care au talent pentru activitatea de la catedră. Iar elevii noștri sunt mult peste media europeană la nivelul cunoștințelor teoretice".

Am întrebat și câțiva elevi din sală de ce sunt mândri că sunt români. Două eleve de la Colegiul de Artă ne-au declarat că sunt mândre pentru faptul că aici s-au născut, au crescut, au învățat, au familie și prieteni. Un alt elev de la Liceul Tehnologic "Tomis" ne-a răspuns că nu are de ce să fie mândru atâta timp cât ambii părinți sunt plecați la muncă în Spania, iar el a rămas să aibă grijă de fratele lui mai mic. Cam în aceeași notă ne-a răspuns și un alt elev de la același liceu, care era convins că nu va reuși să treacă Bacalaureatul și va trebui să-și caute de muncă. "Vă întreb și eu cine mă angajează pe mine imediat ce am ieșit de pe băncile școlii dacă nu am pile și relații, dar nici bani să dau șpagă?".

Nu întâmplător am adresat această întrebare tinerei generații, pe care am văzut-o foarte interesată de ultimele târguri ale educației organizate special pentru studiul pe meleaguri străine.

Revenind la Festivalul Național inaugurat, ieri, la Constanța, pentru a doua oară, manifestările dedicate lui vor continua toată săptămâna și pe care reprezentanții ISJ Con-stanța îl identifică drept un prilej pentru elevi și profesori să-și etaleze munca și talentul. "Este un moment important în care elevii pot să se manifeste și altfel decât o fac pe parcursul unui întreg an școlar", a mai adăugat prof. dr. Popescu.

Comentează știrea

un cunoscator
19 noiembrie 2013
ce prostie

Simona dragă poți fi mândră dacă faci ceva deosebit. Nu poți fi mândru că te-ai născut undeva și nu altundeva. Sau că ești tu mândră cu faptele înaintașilor sau cu ale vecinilor. Fă și tu ceva.

Gogu
19 noiembrie 2013
Excursii la greu

Iar a plecat chelul cu ibovnica Dragomir in excursie.Oare nevasta-sa chiar nu stie sau nu o intereseaza!!!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5013 secunde