Simulare Națională 2019

Subiecte ușoare la proba de limba și literatura română! "Suntem o nouă generație de cobai"

671
Subiecte ușoare la proba de limba și literatura română!

Articole de la același autor

Elevii de clasa a VIII-a au susținut, ieri, prima simulare a probei scrise a Evaluării Naționale 2019. Chiar dacă a fost vorba doar de un test, emoțiile au fost mari și mulți elevi constănțeni au luat în serios simularea. Însă părerile despre subiecte au fost împărțite. Unii copii au spus că li s-a părut ușor, alții că a fost mai greu decât se așteptau.


Conform programei, candidații au avut de rezolvat două subiecte, cu mai multe cerințe. La subiectul întâi, li s-a prezentat poezia "Stai și-asculți sub ramuri…" de Ștefan Octavian Iosif și, pe baza textului, au avut cerințe legate atât de lexic cât și de gramatică. La subpunctul B, li s-a cerut să redacteze o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența la genul liric al poeziei de mai sus.


La subiectul al doilea, candidații au primit un fragment dintr-un articol din "Evenimentul Zilei", "Cum s-a înființat Grădina Botanică din București", de Andrei Vișan, pe baza căruia au avut, de asemenea, mai multe cerințe de limbă și gramatică. Iar, la subpunctul B, li s-a cerut să redacteze o narațiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută într-un muzeu.


În premieră, elevii de clasa a VII-a au avut și ei parte de o simulare a examenului pe care vor trebui să îl susțină anul viitor. Subiectele au fost elaborate pe modelul celor de la clasa a VIII-a, cu excepția faptului că aceștia au avut de demonstrat apartenența la genul epic al textului "Ion Făt-Frumos". În rest, potrivit profesorilor de limba română, subiectele au fost de nivel mediu.


Mulți dintre părinții care i-au așteptat afară pe elevi, la ieșirea din sălile de examen, s-au arătat însă revoltați de inițiativa ministrului Educației Ecaterina Andronescu de a impune simularea și la clasa a VII-a. "Ce rost are să-i terorizeze pe copii cu simularea aceasta? Ca să fie o presiune în plus pentru ei și pentru părinți, pentru că nivelul de pregătire în acest moment este nesemnificativ. Mai sunt atâtea luni de școală din anul acesta și mai avem și anul viitor. Până atunci se pot schimba multe. Nu este exclus chiar să se schimbe și examenul. Și atunci, la ce folos acest examen?", se întrebau mămicile, în fața Școlii nr. 30 "Gheorghe Țițeica" din Constanța.


"Simulările, experimentele ministerului!"
De cealaltă parte, și elevii s-au arătat împotriva simulărilor pe care, de altfel, au încercat să le boicoteze. Consiliul Național al Elevilor a lansat, în week-end, un protest prin care îi invita pe elevii de clasa a VII-a și de clasa a VIII-a ca să dea foaia goală la simulări. "Suntem o nouă generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm să fim părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc. Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă. Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc", suna îndemnul lansat de Consiliul Național al Elevilor.


În județul Constanța, la proba de ieri, din cei 6.077 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, au absentat 238, iar, la clasa a VII-a, din cei 6.459 de elevi înscriși, au absentat 381. Simulările Evaluării Naționale 2019 continuă astăzi cu proba scrisă la matematică.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.2458 secunde