Studenții Universității "Ovidius", lecții despre fizica aplicată

325
Studenții Universității

Articole recomandate

Universitatea "Ovidius" din Constanța (UOC) a găzduit, săptămâna aceasta, lucrările celei de a XIX-a Conferințe Balcanice de Fizică Aplicată. Manifestarea științifică a fost organizată de Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie, în colaborare cu Uniunea Balcanică de Fizică, Societatea Română de Fizică, Academia Română și Academia Oamenilor de Știință.

La evenimentul de deschidere, au participat rectorul UOC, prof. univ. dr. Sorin Rugină, viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, prorectorul UOC responsabil cu cercetarea, dezvoltarea și inovarea, prof. univ. dr. Mihai Gîrțu, președintele filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, acad. Emil Burzo, președintele filialei Constanța a Academiei Oamenilor de Știință, prof. univ. dr. Victor Ciupină, și coordonatorul echipei de organizare a conferinței, prof. univ. dr. Rodica Vlădoiu.

Conferința a reunit numeroase cadre didactice, cercetători și studenți din 15 țări, care și-au susținut lucrările în perioada 17 - 19 iulie, având ca tematică fizica materialelor, fizica laserilor și a plasmei, fizica nucleară, biofizica și aplicațiile acestora în industrie.

"Printre prezentările de mare interes, se numără cea a profesorului Juan Morante, de la Universitatea din Barcelona, Spania, care tratează materialele pentru noi surse de energie, a reprezentantului Institutului Comun pentru Cercetări Nucleare din Dubna, dr. Egor Lychagin, care vizează reactorul de cercetare cu neutroni rapizi IBR-2, și cea în care s-au prezentat stadiul și perspectivele laserilor de mare putere de la Măgurele. În plus, s-a respectat tradiția unei secțiuni în care s-au aprofundat metode moderne de predare a fizicii. Manifestarea încurajează participarea tinerilor oameni de știință și a studenților, pentru a oferi noii generații oportunitatea de a se face remarcată și șansa de a învăța din experiența cercetătorilor recunoscuți la nivel internațional", au precizat reprezentanții UOC. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3284 secunde