Studenții din nouă centre universitare se reunesc la Constanța

151
Studenții din nouă centre universitare se reunesc la Constanța - studenti-1525967597.jpg

Articole de la același autor

În perioada 11 – 13 mai 2018 Universitatea Maritimă din Constanța organizează Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice a Studenților.  Evenimentul se bucură de participarea a 110 studenți de la 9 centre universitare din țară și din străinătate: Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea "Politehnica" din București, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanța, Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" din București, Universitatea Maritimă din Constanța, Universitatea Tehnică a Moldovei și Institut National des Sciences Appliquees, Centre Val de Loire din Franța. 


Pentru a doua oară, liceenii pasionați de electronică vor contribui cu lucrări la secțiunea Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații. Astfel, printre participanții la Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice a Studenților se numără anul acesta elevi de la Liceul Teoretic Ovidius. 


Sesiunea de comunicări se va desfășura sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 09.30, la sediul Universității Maritime din Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 104. Lucrările vor fi prezentate în cadrul a opt secțiuni paralele: Navigație și transport maritim și fluvial; Aspecte economice și juridice în transporturi; Inginerie mecanică; Ingineria și protecția mediului în industrie; Științe fundamentale; Științe umaniste; Inginerie electrică, Tehnologii și sisteme de telecomunicații.  Manifestarea se va încheia cu o serie de activități studențești organizate de Liga Studenților din UMC.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9235 secunde