Studenți de la "Ovidius", premiați de KMG Rompetrol

332
Studenți de la
Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie din cadrul Universității "Ovidius" a organizat, zilele trecute, o sesiune de referate și comunicări științifice din domenii precum chimia sau ingineria chimică. În cadrul sesiunii științifice, studenții din ciclul de licență au susținut lucrări despre prelucrarea petrolului și petrochimie, fizică tehnologică, chimie, chimie alimentară și tehnologii biochimice, iar din ciclul de masterat specializările întâlnite la studenți au fost tehnologii și management în prelucrarea petrolului.

Alături de studenți și organizatori s-a aflat tot timpul KMG Rompetrol, care a premiat studenții cu cele mai bune lucrări. Aceștia au fost răsplătiți pe măsura efortului depus în realizarea lucrărilor cu trei premii a câte 300 lei fiecare. Două premii au fost distribuite celor două secțiuni ale sesiunii: referate, respectiv comunicări științifice, iar un premiu a fost acordat pentru cea mai originală și creativă temă. De asemenea, studenții premiați vor beneficia și de un program de internship în cadrul KMG Rompetrol. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6167 secunde