Studenți ai Universității "Ovidius", calificați la concursul internațional de articole științifice

2912

Articole de la același autor

O echipă de studenți de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, specializarea Energetică Industrială din cadrul Universității "Ovidius", s-a calificat la faza finală a celei de-a doua ediții a Concursului de articole științifice pe tema dezvoltării globale pentru studenți de la Seul, Coreea de Sud.

Echipa de studenți este formată din Mihai Oprea, Aurelia B. Mocanu, Alina N.Moise și Daniel Timofte, din anul al patrulea, specializarea Energetică Industrială. Echipa este coordonată de asistent de cercetare, doctorand Laurențiu Oancea.

Tema proiectului se referă la reducerea consumurilor energetice și a impactului ecologic din industria sticlei prin soluții eco-inovative de reutilizare și reciclare a deșeurilor din sticlă.

Pe parcursul anului universitar 2013 - 2014, studenții au fost implicați în activități de cercetare în cadrul Institutului pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie, unde se derulează un proiect european pe această temă. Prin participarea directă a studenților a fost efectuată o serie de teste, prelevări de probe și experimente în laborator și pe mai multe platforme specializate de la întreprinderile Gremlin și Metacom din Constanța. Măsurătorile au fost validate cu evaluări în laboratoarele din Șantierul Naval Constanța.

În scrisoarea transmisă de Comitetul de organizare din Seul, se menționează: "Congratulations, your paper is one of the eight excellent manuscripts that passed the scrutiny of the review committee". Faza finală este programată pentru data de 28 august, la Seul, unde cele opt echipe din întreaga lume își vor susține proiectele în fața unui juriu internațional.

Este bine de știut faptul că la ediția din 2013 a aceluiași concurs, o echipă formată din Dan Ioachim, student la Universitatea "Ovidius", alături de colegi de la Universitatea Tehnică a Moldovei și de la Universitatea Taurida din Simferopol au câștigat premiul întâi. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5022 secunde