Stagiu de practică pe bricul „Mircea” pentru studenţii Academiei Navale

731
Stagiu de practică pe bricul „Mircea” pentru studenţii Academiei Navale - stagiudepractica-1620288225.jpg


Studenții militari din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” au început, miercuri, 5 mai, practica la bordul Navei-școală „Mircea”.
Timp de zece zile, ei vor desfășura o serie de activități atât la cheu, cât și în cadrul unui marș de instrucție între Sulina și Mangalia.
Cu emoția specifică oricărui început, dar și cu multă încredere în forțele proprii și dorință de a cunoaște cât mai multe din tainele vieții la bordul bătrânului velier, studenții au urcat pas cu pas în arboradă, respectând cu strictețe măsurile de siguranță. Practica la bordul navei-școală „Mircea” reprezintă pentru fiecare promoție de studenți prima confruntare reală cu viața de viitori ofițeri ai Forțelor Navale Române și cea mai importantă lecție de marinărie. La bordul navei-școală „Mircea”, se consolidează spiritul de echipă construit în academie și fiecare student, la finalul oricărui stagiu de practică la bordul velierului, este tributar „spiritului Mircea”.
Întreaga activitate desfășurată de studenți la bordul navei-școală „Mircea” este atent monitorizată de cadre didactice din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și de ofițerii instructori de la bordul navei.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7547 secunde