Spre Cartea Recordurilor! Sâmbătă, Constanța dansează sirtaki

249
Spre Cartea Recordurilor! Sâmbătă,  Constanța dansează sirtaki - sirtaki-1463931614.jpg

Articole de la același autor

Pasionații de dansuri grecești repetă de zor, în așteptarea zilei de sâmbătă, 28 mai, în care Constanța ar putea intra în Cartea Recordurilor. Dansatorii, profesioniști sau amatori, exersează cu mare atenție pașii de sirtaki, în curțile școlilor, în sălile de sport sau de spectacole.

Pentru a include Constanța în Cartea Recordurilor, evenimentul din week-end trebuie să adune la start mai mult de 5.614 oameni care să danseze simultan sirtaki. Recordul actual este deținut, din 2012, de localitatea Volos (Grecia).

Reprezentanții Comunității Elene "Elpis" din Constanța mizează pe prezența a circa 6.000 de persoane, multe dintre ele sosind din Grecia, Turcia, Bulgaria și chiar din țări îndepărtate, precum Australia sau Noua Zeelandă.

Plaja Modern este locul ales pentru cel mai mare dans sirtaki din lume.

"Prin acest eveniment, vrem să demonstrăm că, în Constanța, în România nu există ură de rasă. Așteptăm să ne strângem toți mâinile și să ne unim pentru Constanța și pentru România. În afară de cei care vor purta costumele minorităților, costumele naționale, dress code-ul va fi din blugi albaștri și tricou alb, tricouri pe care le vom oferi celor care vor veni la eveniment", a declarat, pentru Pro tv, președintele Comunității Elene din Constanța, Anton Traian Antoniadis.

Constănțenii sunt optimiști în ceea ce privește rezultatul provocării din week-end.

"Sigur intrăm în Cartea Recordurilor. Am participat, alături de prieteni, la ultimele antrenamente. Nu știam dansurile grecești, dar m-am străduit să învăț. Pașii nu sunt foarte grei, dar trebuie să îi poți lega, să fie o armonie, un tot unitar", ne-a declarat Laurențiu, un tânăr constănțean care nu va rata evenimentul de sâmbătă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6734 secunde