Spectacole pentru cei mici

223
Spectacole pentru cei mici - teatruldepapusi-1496245448.jpg

Articole de la același autor

Teatrul de Tineret și Copii "Căluțul de mare" prezintă joi, 1 iunie, ora 19.00, la Techirghiol, spectacolul "Cei trei purceluși", în regia lui Gheorghe Balint și muzica Dan Bălan. În această piesă, protagoniștii trec prin multe peripeții, ajungând în cele din urmă să învingă răul, reprezentat în poveste chiar de lup.

Duminică, în schimb, cei mici vor avea ocazia să se întâlnească din nou la sediu, cu "Rățușca cea urâtă", o adaptare după H.Ch. Andersen, regia, scenariul și scenografia aparținându-i lui Valentin Dobrescu, iar muzica lui Radu Alin Macovei Moraru.

Cu această ocazie, micii spectatori vor avea ocazia să îi revadă pe îndrăgiții actori Rovena Paraschivoi, Vasile Gherghilescu, Claudia Zaharia, Andrei Stroescu, Arina Cojocaru, Ion Ciolan.

Așadar, într-un peisaj domestic, plin de candoare, pe o muzică veselă și antrenantă, alături de păsările de curte, motanul "cosmopolit" Timotei, dulăii cei fioroși, micii spectatori vor descoperi o poveste extraordinară dar, în același timp, moralizatoare, înțelegând că ar trebui să fie mai toleranți și că uneori aparențele pot înșela.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 08 Martie 2017
Stire din Cultură-Educație : Spectacole pentru cei mici
Sâmbătă, 04 Februarie 2017
Stire din Cultură-Educație : Un muzical cu păpuși,  plin de culoare
Pagina a fost generata in 0.5364 secunde