Specialiștii în arheologie aeriană se reunesc la Constanța

247
Specialiștii în arheologie aeriană se reunesc la Constanța - specialistii1-1568145799.jpg

Articole de la același autor

În perioada 12-14 septembrie, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța (MINAC) va găzdui Conferința Internațională de Arheologie Aeriană. Evenimentul este organizat de Aerial Archaeology Research Group și reunește aproximativ 60 de specialiști din România, Marea Britanie, Germania, Polonia, Austria, Ungaria, Belgia, Italia, Norvegia, Cipru etc. 


Potrivit directorului instituției de cultură, Sorin Colesniuc, temele ce urmează a fi abordate sunt grupate pe cinci secțiuni și tratează subiecte referitoare la arheologia aeriană în țara noastră și, în special, în zona Mării Negre, aplicații și studii de caz, care implică integrarea metodelor aeriene în dezvoltarea infrastructurii la nivel mondial, eficiența dronelor și a tehnologiei spațiale în prospecțiunile arheologice. 


În același timp, vor fi tratate subiecte ce vizează aspecte metodologice și teoretice în distribuția materialelor arheologic în peisaj, evoluția metodei, a teoriei și a aplicațiilor arheologiei aeriene în următorul deceniu, care va fi, cu siguranță, o provocare pentru noile generații de cercetători. Lucrările conferinței se vor desfășura joi, 12 septembrie, de la ora 10.15, și vineri, 13 septembrie, de la ora 9.30, urmând ca sâmbătă, 14 septembrie, să fie organizată o excursie documentară la Complexul Muzeal Tropaeum Traiani de la Adamclisi. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5206 secunde