Simpozion important la Constanța, dedicat fondatorului mișcării "Rugul aprins"

310

Articole recomandate

Simpozionul național "Părintele Daniil Sandu Tudor și chipul Rugului Aprins" se va ține sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 14.00, la sediul Arhiepiscopiei Tomisului. În urmă cu 56 de ani, pe 17 noiembrie, părintele Daniil Sandu Tudor, fondatorul, organizatorul și catalizatorul "Rugului Aprins", din iadul Aiudului, își înălța sufletul la cele veșnice.

La peste jumătate de secol de la moartea acestuia, Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Emanoil Mihăilescu, fost deținut politic și supraviețuitor al lotului "Rugul Aprins", Gheorghe Cușa, fost deținut politic, prof. univ. dr. Nechita Runcan și protos. asist. univ. dr. Maxim Vlad vor vorbi despre cartea "«Să nu fiți căldicei!» Sandu Tudor și întemeierea Rugului Aprins", semnată de către lect. univ. dr. Carmen Ciornea.

Părintele Nicolae Bordașiu, ultimul mărturisitor al Rugului Aprins din prima etapă, de la mănăstirea Antim, semnatarul "Predosloviei" cărții, nota: "Îndemnul rostit de Sandu Tudor este titlul acestei minunate lucrări, documentate, despre personalitatea mărturisitorului creștin care și-a sfârșit zilele în temnița din Aiud și care, în viața pământească, a purtat succesiv numele de Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, Monahul Agaton, Ieromonahul și Ieroschimonahul Daniil. Toate aceste nume reprezintă și caracterizează o epocă a vieții zbuciumate a Părintelui Daniil, pe care le parcurgem cu gândul, ghidați de stilul cuceritor al autoarei. Și nu este un lucru ușor, fiindcă însăși viața cercetată a fost un fluviu tumultuos cu multe meandre și cascade până s-a terminat în prăpastia din Râpa Robilor de la Aiud". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4553 secunde