Stirile zilei de Sâmbătă, 23 Iunie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:
Luna aceasta, pe scena Teatrului de Stat Constanța

"Simfonia dezUmanizării". Spectacol despre violența fără sens

Ştire online publicată Miercuri, 14 Martie 2018. Autor: Sorin MIHALACHE
Școala de dans Total Dance Center (TDC), în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanța, prezintă, în data de 22 martie, începând cu orele 19.00, pe scena teatrului, un spectacol de dans și teatru ce urmărește să trateze unul dintre cele mai controversate subiecte ale societății noastre: violența fără sens. 


Spectacolul „Simfonia dezUmanizării” cuprinde o scenografie impresionantă, bine gândită și atent pregătită de întreaga echipă a școlii de dans, cu scopul de a trage un puternic semnal de alarmă asupra evenimentelor de zi cu zi ce degradează condiția umană, dar mai ales care subliniază starea de nepăsare în care omenirea se află în momentul actual. 


Întreaga idee a acestui spectacol este aceea de a transmite un mesaj de pace și de a mobiliza privitorii să nu își piardă speranța și să lupte zilnic pentru o lume mai bună. Întotdeauna există reversul medaliei, iubirea, cea care poate schimba acest curs nefast al desfășurării lucrurilor - fapt ce va fi prezentat prin dans și teatru de către echipa Total Dance Center. 


„Toți cei ce consideră că mai există speranță, toți cei ce încă mai cred în iubire și în puterea ei nemărginită de a aduce speranța și de a umaniza sunt așteptați să vizioneze în premieră spectacolul «Simfonia dezUmanizării». 


Omul este ființa înzestrată să nu renunțe niciodată, până la sacrificiul suprem. Iubirea și nepăsarea sunt cele două forțe care determină destinul omului. În cele din urmă, omul este singurul responsabil pentru deciziile către care se îndreaptă. Nu ratați premiera acestui spectacol impresionant!”, a transmis, prin intermediul ziarului „Cuget Liber”, directorul artistic al TDC Constanța, Corina Tiron. 


Detalii despre eveniment, la telefon 0720.752.927 sau 0735.518.551. 


Distribuie :
loading...

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7313 secunde