Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim

Sâmbătă, 01 Mai 2021, 09:18
929
Patriarhia Română a anunţat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca de obicei, la Aeroportul Internaţional Otopeni, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române. Centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui apoi fiecărei parohii. În aceeaşi seară, în intervalul orar 19.30 - 20.30, va avea loc procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Daniel, la Catedrala Patriarhală.

În ceea ce priveşte organizarea slujbelor, Sfântul Sinod a făcut mai multe recomandări pentru a fi respectate măsurile sanitare destinate prevenirii răspândirii COVID-19.

Astfel, sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcaşul de cult; purtarea obligatorie a măştii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura şi nasul; asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane, în interior, şi 1,5 m între persoane, în exterior.

Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a sfintelor slujbe şi a activităţilor specifice perioadei prepascale şi pascale.

Preoţii vor aduce, din timp, la cunoştinţa credincioşilor programul evenimentelor religioase şi prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico-sanitare.

Preoţii parohi, stareţii sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcaşul de cult şi în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioşii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanţarea fizică dintre persoane.

Pentru evitarea deplasărilor şi aglomerărilor, se recomandă credincioşilor să participe la sfintele slujbe săvârşite la unităţile de cult de care aparţin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).

Ţinând cont că „în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârşită în prezenţa credincioşilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe.

Astfel:

- pentru a evita aglomeraţia, la unităţile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcaşului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paştilor (pâine binecuvântată şi stropită cu agheasmă şi vin, pregătită şi ambalată din vreme în pachete/punguţe de unică folosinţă închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor şi a obiectelor de colportaj;

- credincioşii vor aştepta, în afara lăcaşului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanţa de 1,5 m între persoane;

- după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie şi Pastorala;

- la finalul slujbei de afară, pentru săvârşirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcaşul de cult împreună cu credincioşii, în limita spaţiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcaşului de cult, în cazul în care numărul credincioşilor este mare.

În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându-se regulile sanitare în vigoare.

Pagina a fost generata in 0.3168 secunde