"Serile Kulturale" își fac debutul la Constanța

188
1

Articole de la același autor

"După proiectul "Kulturale", care a debutat în urmă cu aproximativ patru ani, cu o serie de evenimente sub titulatura "Mecanici Poetice", avându-le ca inițiatoare pe poetele Iulia Pană și Amelia Stănescu, iată că cele două organizatoare s-au gândit acum să-l reinventeze, dar într-o altă formă. 


Așa a apărut proiectul "Seri Kulturale", aflat la cea dintâi ediție și care va încerca să intermedieze, pe viitor, relația dintre scriitori și cititori, în orașul Constanța, sub o formulă simplă și accesibilă iubitorului de literatură. Evenimentul a debutat aseară, când pe scenă a urcat primul invitat, Radu Aldulescu, unul dintre cei mai marcanți prozatori ai momentului, autor a nouă romane, reeditate în nenumărate ediții, traduse și premiate. De asemenea, el a scris și scenariul filmului "Terminus Paradis" (regizat de Lucian Pintilie), care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția.


În vârstă de 63 de ani, Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu "Sonata pentru acordeon", roman care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. De-a lungul timpului, el a mai publicat romanele: "Amantul Colivăresei", "Îngerul încălecat", "Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare", "Proorocii Ierusalimului", "Ana Maria și îngerii", "Cronicile genocidului" și "Istoria Regelui Gogoșar". 


"Ca să scrii un roman, trebuie să pățești ceva. Să te întâlnești cu ursul în pădure, să cazi de pe puntea vaporului, în mijlocul oceanului, să fii scos din casă și din oraș de un echipaj al poliției comunitare, la miezul nopții și în miezul iernii, fără niciun ban în buzunar, eventual la cererea familiei…Nu este, desigur, o condiție suficientă, dar în ce mă privește o consider extrem de necesară. Asta cu atât mai mult cu cât o mică parte dintre pățaniile mele (Dumnezeu ne încearcă, fiindcă ne iubește) s-a sublimat-exacerbat în conținutul celor nouă romane pe care le-am scris până acum", a declarat Radu Aldulescu. 


Comentează știrea

Cititor
28 noiembrie 2017
Culturale

Daca vă considerați oameni de cultură, scrieți macar corect " culturale"!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2057 secunde